Instituţiile financiare care participă la recreditarea mijloacelor obţinute din împrumuturile de stat destinate recreditării vor fi selectate de Ministerul Finanţelor doar prin intermediul Directoratului Liniei de Credit.  Autoritățile propun modificarea Legii cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat, care acordă în prezent această competență Ministerului și/sau de subdiviziunile special create pentru scopuri de recreditare.

Proiectul a fost înregistrat în Parlament și mai prevede substituirea la art. 13, alin. (1) și în tot capitolul V al Legii supuse modificării, a cuvintelor ”instituții finaciare” cu ”băncile și/sau organizațiile de creditare nebancare”. De asemenea, la art. 29, alin. (2), cuvântul bancare se va substitui cu cuvintele ”de creditare ”.

Modificările legate de substituirea cuvintelor sunt argumentate prin modificarea anterioară a legilor privind activitatea băncilor și privind organizațiile de creditare nebancară.

Modificarea privind limitarea dreptului de a selecta instituţiile financiare care participă la recreditarea mijloacelor obţinute din împrumuturile de stat la Ministerul Finanțelor, prin intermediul Directoratului Liniei de Credit, este explicată prin necesitatea îmbunătățirii managementului riscurilor de credit, care sunt asumate de minister.

Directoratul Liniei de Credit (DLC) a fost creat în anul 1995 în cadrul Băncii Naţionale a Moldovei, în scopul implementării liniei de credit acordată pentru dezvoltarea sectorul privat, finanțată de Banca Mondială. În 2001, acesta a fost reorganizat și transferat în subordinea Ministerului Finanţelor.

DLC are funcţiile de re-creditare şi administrare a resurselor liniilor de credit ale proiectelor şi programelor investiţionale definite de Guvern și de Ministerul Finanțelor, finanţate din împrumuturile și granturile externe ale Băncii Mondiale, Băncii Europene de Investiții, IFAD şi ale altor organizaţii financiare internaţionale.

Potrivit legislației în vigoare, modalitatea de selectare a instituţiilor financiare care participă la recreditarea de stat se stabileşte de Guvern conform reglementărilor şi procedurilor de administrare a proiectelor finanţate din surse externe.