Autoritățile propun ca valoarea de referință pentru calcularea salariilor judecătorilor și a procurorilor, începând cu 1 decembrie, să fie egală cu 2.200 lei. Conform proiectului de lege pentru aprobarea sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar, valoarea de referință este egală cu coeficientul de salarizare unu.

Prin urmare, potrivit modificărilor propuse, salariul de funcție al unui judecător din prima instanță cu o vechimea în muncă de până la șase ani va fi egal cu 18.172 de lei. În prezent, salariul de funcție al acestuia este egal cu trei salarii medii pe economie, adică cu 18.450 de lei. Astfel, magistrații începători vor avea un salariu de bază mai mic cu 278 de lei. Menționăm că, salariul mediu pe economie prognozat de Guvern pentru anul 2018 este de 6.150 de lei.

Cu o valoare mai mare, și anume cu 716 lei, se va micșora salariul de bază al magistraților din prima instanță cu o experiență de muncă între șase și 12 ani. Acesta va scădea de la 19.680 lei până la 18.964 lei. În cazul magistraților cu o vechime în muncă de peste 12 ani, care activează în judecătoriile de prim nivel, salariul de funcție va scădea cu 1.769 de lei, de la 21.525 de lei până la 19.756 de lei.

Totuși, proiectul stabilește că în cazul în care prin aplicarea sistemului unic de salarizare salariul se va micșora, persoanele vor primi diferența de salariu. Totodată, valoarea de referință se va aproba anual, în Legea bugetului de stat, prin urmare calculele făcute se vor aplica doar pentru luna decembrie.

Amintim că, proiectul sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar stabilește că salariul lunar al personalului din unitățile bugetare va fi compus din două părți, fixă și variabilă.