Propunerea autorităților de ”salarizare unică” a stârnit un val de nemulțumiri în rândul judecătorilor, care au început să părăsească domeniul. Doar ieri cinci magistrați de la Curtea Supremă de Justiție și-au dat demisia din motive personale, însă în realitate motivul ar fi noul sistem de salarizare care ar tăia din lefuri și, implicit, din pensii. Sistemul judecătoresc ar putea să se confrunte cu un blocaj, din cauza plecărilor care, în opinia președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, par că nu o să se oprească. Care este atmosfera din sistemul judecătoresc și câți magistrați ar mai putea să-și dea demisia, aflați din interviu.

Bizlaw: Dle președinte, referitor la proiectul care propune sistemul unic de salarizare, CSM-ul a dat aviz negativ. De ce nu sunteți de acord? Am înțeles că acest proiect a stârnit și un val de nemulțumiri în rândul judecătorilor.

Victor Micu: În primul rând a stârnit un val de nemulțumiri, fiindcă prin proiectul unic de salarizare se încalcă, după părerea Consiliului, independența sistemului judecătoresc și explic din ce considerente. Dacă în momentul actual salariul se stabilește ținând cont de salariul mediu pe economie de anul precedent, acum, conform proiectului în cauză, salariul se va stabili ținând cont, în tot anul, la propunerea Executivului, adică se va adopta prin Legea bugetului. Și noi am considerat că prin faptul dat, că Executivul stabilește cuantumul salariului, se încalcă independența sistemului judecătoresc. Dacă Executivul va dori, îl va mări, dacă nu va dori, nu-l va mări. Clar că trebuie să fie niște explicații în acest sens.

În toate țările, în primul rând, sistemul judecătoresc, mai bine spus una din prerogativele sistemului judecătoresc, este și asigurarea pe deplin a salarizării și a tuturor aspectelor sistemului judecătoresc. Asta e una. Și în al doilea rând, nu suntem de acord pentru că prin proiectul legii în cauză se micșorează salarizarea practică. Dacă și la judecători, atunci și la toți funcționarii din instanțe. Noi am dorit ca să fie  majorată salarizarea pentru funcționarii din instanțe, se referă la grefieri, asistenți, personalul tehnic. În prezent, cum se prevede în proiect, când calculezi anual care au fost veniturile asistenților, grefierilor sau altui personal, pe un an de zile, și când împarți, vedem că un funcționar va primi un salariu mai mic anual. Noi am dorit și solicităm în continuare ca să fie mărit salariul la funcționari, cum ar fi asistenți, grefieri și personal tehnic. Numai în Chișinău avem 100 și ceva de funcții vacante, datorită faptului că persoanele nu doresc să se angajeze pentru că salariul este mic. Conform proiectului în cauză nu știu, va fi încă mai mare problema.

BizLaw: Secretarul General de Stat al Ministerului Finanțelor a venit cu o declarație în care a spus că judecătorii nicicum nu trebuie să mai fie salarizați în baza legii speciale. Acest lucru nu va provoca o ”revoltă în rândul judecătorilor”? Deja am văzut câteva demisii ale judecătorilor cu experiență. Care este atmosfera în sistem?

Victor Micu: Atmosfera este tensionată. Aveți dreptate, au plecat cinci judecatori de la Curtea Supremă de Justiție. Unii judecători trebuiau să plece în 2019, pentru că împlinesc 65 de ani.

Sunt persoane care trebuiau să plece în demisie, în legătură cu atingerea plafonului de vârstă, peste cinci ani. Au plecat însă din cauza proiectului legii salarizării.
BizLaw: Acești judecători au invocat acest motiv?

Victor Micu: Ei au plecat din motive personale, dar realitatea este că au plecat din cauză că se diminuează salariul și, implicit, pensia. Ministerul Finanțelor ne spune că va fi indexare. Da, va fi indexare, dar nu se știe cât – un an, doi. Problema este că atunci când se calculează pensia, se calculează din salariul care este stabilit și nu din toate indexările și sporurile. Automat, se micșorează salariul și pensia. La Curtea Supremă de Justiție în jur de patru mii de lei.

Pleacă persoane cu experiență foarte bogată. Noi avem mulți judecători tineri, în jur de 30 la sută, și dacă pleacă cei care au experiență, se produce o ruptură între cei mai experimentați și cei noi.
Este foarte important ca să existe transmiterea experienței. Noi am mai vorbit cu judecătorii să-i convingem să rămână, dar până la urmă ei au decis și ați văzut că de la Curtea Supremă au plecat niște judecători foarte experimentați.
Cred că pe viitor vor mai fi asemenea plecări. Se vorbește că vor fi foarte multe cereri.
BizLaw: Aceste cereri vor veni din partea persoanelor care sunt aproape de vârsta de pensionare sau din partea persoanelor tinere?

Victor Micu: Din persoanele tinere, am avut două cereri. Una s-a retras, dar cealaltă a insistat și a fost acceptată demisia. Preponderent vor fi cereri din partea persoanelor care deja au experiență.

Bizlaw: Ca să reușească să se pensioneze după legea actuală?

Victor Micu: Legea nouă, dacă va fi adoptată, este în detrimentul și la salarii și la pensii, dar și la celelalte sporuri.

Asta nu înseamnă că judecătorii trebuie să aibă un salariu foarte și foarte exagerat, dar totuși judecătorul are niște restricții și o funcție foarte responsabilă.
În Republica Moldova sunt 400 și ceva de judecători, nici 500 nu sunt, eu cred că nu este o povară. E clar că există niște cheltuieli suplimentare, dar totuși sistemul judecătoresc trebuie să fie asigurat pe deplin. Eu vorbesc de salarizare și de toate celelalte ce se referă la sistemul judecătoresc.

BizLaw: Dacă autoritățile vor insista pe acest proiect care vor fi acțiunile CSM și a judecătorilor?

Victor Micu: Noi nu avem dreptul să facem grevă. Până la urmă fiecare va hotărî: să rămână sau să plece din sistemul judecătoresc. Problema este că pleacă anume judecători buni, foarte buni și acest lucru se va răsfrânge nu doar asupra sistemului judecătoresc, dar și asupra întregii societăți. Dosarele nu se vor examina, vor rămâne în procedură, se vor transmite la alt judecător.

BizLaw: Există posibilitatea să se creeze un blocaj?

Victor Micu: Dacă vor pleca foarte mulți evident că există această posibilitate, în sensul că blocaj total nu va fi, dar vor fi repartizate dosarele. Vă dați seama, un dosar care a ajuns la sfârșit, un dosar complicat, se repartizează la alt judecător care trebuie să înceapă procedura de la zero. Ce vreau să spun, e clar că noi nu suntem deacord că se micșorează automat cuantumul, nu suntem deacord cu metodologia. În toate statele Uniunii Europene și în Statele Unite ale Americii sistemul judecătoresc are o finanțare adecvată și nu depinde de Executiv, asta este foarte important. Este stabilit prin lege care este modalitatea, așa cum era până acum. De acum încolo reiese că Executivul va propune că salariul trebuie să fie 2.200 sau 1.700, să presupunem. Va fi micșorat sau mărit. Astfel, pe lângă faptul că Executivul are tangențe la stabilirea salarizării, se încalcă independența sistemului judecătoresc. Fără o salarizare adecvată nu poți să activezi în mod adecvat.

BizLaw: Vă mulțumesc!