Consiliile locale ar putea avea dreptul să stabilească interdicţii şi cerinţe privind salubrizarea și gestionarea deşeurilor de către unitățile de comerț, care își desfășoară activitatea pe teritoriul autorităţii administraţiei publice locale. Parlamentul, în ședința de astăzi, a votat completări ale Legii cu privire la comerțul interior, în lectură finală.

Inițiativa prevede expres obligativitatea comercianţilor pentru gestionarea deşeurilor provenite din activitatea de comerţ, în cazul stabilirii de către consiliul local a unor cerinţe în Regulamentul de desfăşurare a activităţilor de comerţ în localitatea respectivă.

Totodată, comercianții sunt obligaţi să asigure colectarea, depozitarea şi transportarea deşeurilor rezultate din activitatea de comerţ în conformitate cu legislaţia privind gestionarea deşeurilor.

Colectarea şi transportarea deşeurilor se va efectua de către comerciant în cazul în care acesta deţine autorizaţie privind gestionarea deşeurilor şi/sau de către persoanele juridice care deţin autorizaţie privind gestionarea deşeurilor şi care au încheiat contract cu comerciantul.

Noile reglementări vor intra în vigoare după șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial. În lectură finală acestea au fost susținute de 69 de deputați din cei prezenți la ședință.