Încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit 22,6 miliarde lei în primele șase luni ale anului. Potrivit autorității, aceasta reprezintă o creștere cu peste 3,3 miliarde lei sau cu 17,1 % în raport cu perioada similară a anului precedent.

Astfel, la Bugetul de stat s-au încasat 9,6 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,5 miliarde lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, sau o creștere de 18,3 %. 

La Bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de 2,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu 464,7 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau cu 22,7 %. 

De asemenea, la Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, s-au încasat 7,8 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,0 miliard lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de 14,8 %.      

Totodată, la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat 2,6 miliarde lei, ceea ce constituie cu 345 milioane lei mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2020 sau cu 15 la sută.