Casa Naţională de Asigurări Sociale reamintește contribuabililor că la data de 25 iunie expiră termenul limită de declarare şi plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat.

În conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale:

  • Categoriile de angajatori specificaţi la pct. 1.1 – 1.6 din anexa menţionată au obligaţia să declare şi să  achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna mai curent pînă la data de 25 iunie  2020, inclusiv.
  • Persoanele fizice, care se regăsesc în una dintre situațiile: fondatori ai întreprinderilor individuale; notari învestiți în funcție în modul stabilit de lege; executori judecătorești învestiți în funcție în modul stabilit de lege; avocați care au înregistrată una dintre formele de organizare a activității de avocat în condițiile legii; administratori autorizați care au înregistrată una dintre formele de organizare a activității de administrator în condițiile legii; persoane fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor, persoanele fizice care exercită activităţi în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal au obligaţia să achite contribuţiile individule de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna mai curent în mărime de 1/12 din taxa fixă anuală, pînă la data de 25 iunie inclusiv, ce constituie suma de 895 lei.
  • Angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi – pentru persoanele angajate prin contract individual de muncă care efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi au obligaţia să declare şi să achite contribuţiile individuale de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna iulie 2020 în mărime de 1/12 din taxa fixă anuală, pînă la data de 25 iunie inclusiv, ce constituie suma de 895 lei pentru fiecare angajat.

CNAS recomandă plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor de stat să se conformeze prevederilor legislaţiei, respectiv, să declare şi să achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii în termenii stabiliţi.