Curtea de Conturi a constatat nerespectarea prevederilor legale la emiterea documentelor permisive în construcție la autoritățile administrației publice locale din municipiile Chișinău, Bălți și Edineț. Comisia de control al finanțelor publice a examinat Raportul auditului conformității eliberării documentelor permisive în construcție.

Potrivit misiunii de audit, nerespectarea prevederilor legale este rezultatul managementului defectuos la toate etapele de elaborare și emitere a documentelor permisive. Acest lucru este generat și de lipsa sau necorespunderea documentației de urbanism noilor condiții economice, sociale şi tehnice, precum și neconcordanței cadrului regulator în domeniul vizat, ceea ce afectează interesele administrației publice locale, precum și ale cetățenilor beneficiari ai construcțiilor executate.

Conform Direcției generală comunicare și relații publice a Parlamentului, misiunea de audit a constatat mai multe neconformități în derularea procesului de elaborare și emitere a documentelor permisive în construcție. Localitățile care nu dețin documentație de urbanism și de amenajare a teritoriului nu pot elibera documente permisive în construcție, iar procesul de eliberare a acestora de către AAPL de nivelul II a fost încetat.

Documentele permisive în construcție, eliberate de către administrația publică locală din municipiile Chișinău, Bălți și Edineț, nu sunt în concordanță cu planurile urbanistice și de amenajare a teritoriului. Potrivit auditului, acestea sunt depășite, fiind nevoie de reexaminarea şi modificarea lor conform prevederilor legale, pentru a fi adaptate noilor condiții economice, sociale şi tehnice.

Procesul de elaborare și emitere a documentelor permisive în construcție în perioada anilor 2018-2019 a fost executat de către primăriile celor trei municipii cu abateri de la actele normative în vigoare. Auditul a constatat că acest lucru a afectat grav patrimoniul public al AAPL, precum și drepturile cetățenilor beneficiari ai construcțiilor edificate. Potrivit verificărilor, 83% din documentele permisive în construcție la Primăria municipiului Chișinău, 66,7% – la Primăria municipiului Bălți, 83,6% – la Primăria municipiului Edineț au fost elaborate și emise cu abateri de la legislație.

Activitatea Agenției pentru Supraveghere Tehnică de monitorizare a conformității emiterii documentelor permisive în construcție,  precum și a executării lor de către agenții economici a fost insuficientă.

Auditul a mai constatat că monitorizarea și controlul asupra construcțiilor nefinalizate nu s-au efectuat în perioada anilor 2018-2019 de către Primăria municipiului Chișinău și Primăria municipiului Edineț. Lipsa unei abordări sistemice din partea Serviciului Fiscal de Stat la stabilirea veridică și concludentă a bazei impozabile a bunurilor imobile a determinat neîncasarea la bugetul local a veniturilor de la plata impozitului pe bunurile imobiliare.

Raportul de audit a fost remis autorităților pentru implementarea recomandărilor de audit și remedierea deficiențelor constatate.