Autoritățile au elaborat și prezentat pentru consultări publice proiectul Conceptului Sistemului informațional automatizat ”Registrul electronic al angajaților” (SIA REA). Acesta a fost elaborat urmare a modificărilor realizate în Codul muncii, conform cărora începând cu 1 ianuarie 2019 mecanismul privind carnetele de muncă nu mai este aplicabil, precum și în contextul lipsei, la momentul actual, a unui sistem electronic de evidență integrată și sistematizată a informației aferente persoanelor angajate - cetățeni ai Republicii Moldova, cetățeni străini și apatrizi, inclusiv a informațiilor aferente rapoartelor de muncă ale acestora.

Potrivit autorilor proiectului, în prezent, unicele surse de informații cu privire la persoanele angajate sunt datele declarate de către angajatori în dările de seamă fiscale prezentate Serviciului Fiscal de Stat, informațiile pe care le dețin Casa Națională de Asigurări Sociale și Compania Națională de Asigurări în Medicină privind persoanele asigurate, precum și informațiile din Registrul funcțiilor publice și al funcționarilor publici, însă aceste date nu sunt suficiente pentru crearea unui registru la nivel național privind evidența raporturilor de muncă.

Conceptul se referă la un sistem informațional care va permite automatizarea persoanelor angajate în câmpul muncii, inclusiv a salariaților și zilierilor, va asigura păstrarea istoricului aferent raporturilor de muncă și va facilita accesul la date în timp real, indirect contribuind la combaterea fenomenelor salariului ”în plic” și a muncii nedeclarate.

SIA REA va asigura:

1)      angajatului:

-        evidență și calcul automatizat a vechimii în muncă;

-        posibilitate de monitorizare a acțiunilor sau inacțiunilor angajatorilor aferent respectării cadrului legal din domeniul muncii;

-        instrument de vizualizare și extragere a informației aferente rapoartelor sale de muncă, atât istorice, cât și cele înregistrate la zi;

-        verificarea statutului de persoană asigurată în Republica Moldova;

-        excluderea necesității de adresare către angajator pentru a obține certificat de muncă.

2)      angajatorului:

-        procedură simplificată de înregistrare la nivel central a angajaților săi, excluzând alte forme de raportare sau prezentare a informațiilor către diverse autorități publice din Republica Moldova;

-        accesul, cu acceptul angajatului, la informația veridică privind biografia de muncă a acestuia;

-        monitorizarea statutului de asigurat a angajaților săi întru întreprinderea acțiunilor de rigoare, în caz de necesitate;

-        instrument de generare a rapoartelor și monitorizare a informației la zi aferente rapoartelor de muncă a angajaților săi;

-        optimizarea eliberării unor tipuri de informații aferent raporturilor de muncă;

3)      statului:

-        acces autorităților publice (conform competenței) la informația din SIA REA;

-        reducere a cheltuielilor administrative aferente proceselor raporturilor de muncă;

-        gestionare a unui volum mare de date și informații aferente raporturilor de muncă pe o perioadă lungă de timp, precum și obținerea de rapoarte, statistici și situații pe baza acestora de către mai multe autorități publice dintr-o singură sursă, precum și de către utilizatori nemijlocit;

-        eficientizare a  activității autorităților publice împuternicite cu funcții de control în domeniu;

-        surse informaționale necesare pentru prevenirea fenomenelor salariului ”în plic” și combaterea muncii nedeclarate.

La insistența reprezentanților mediului de afaceri, declararea datelor privind raporturile de muncă a angajaților urmează să se efectueze prin intermediul Ghișeului unic de raportare/SIA ”Declarație electronică”.