Din 1 ianuarie 2020 au intrat în vigoare modificările la articolul 6 al Legii cadastrului bunurilor imobile.

Potrivit acestor modificări, a fost extinsă lista persoanelor și autorităților ce pot accesa, de sine stătător, informația despre bunurile imobile ce aparțin unei persoane, prin acces la Banca centrală de date a cadastrului bunurilor imobile.

Astfel, administratorii autorizați (administratorii și lichidatorii procesului de insolvabilitate), notarii (care îndeplinesc procedurile succesorale) și autoritățile administrației publice locale, pot vizualiza informația privind bunurile imobile ce aparțin unei persoane, prin accesarea datelor din Banca centrală de date după datele de identificare a proprietarului.