BCA ”Întreprinzbancă” și Banca ”Guinea” S.A., ambele în proces de lichidare de peste 20 de ani, urmează a fi radiate din Registrul de stat al persoanelor juridice în legătură cu încetarea procesului de lichidare.

Informația privind radierea celor două bănci a fost publicată în Monitorul Oficial de către Banca Națională (BNM).

O astfel de decizie a fost luată având în vedere distribuirea (lichidarea) tuturor activelor băncii și insuficiența acestora pentru onorarea tuturor creanțelor față de bancă. BNM a aprobat Dările de seamă privind încheierea procesului de lichidare a Băncii ”Guinea” S.A. și BCA ”Întreprinzbancă”, precum și bilanțurile de lichidare.

Deciziile BNM mai prevăd că creanțele creditorilor față cele două bănci se consideră stinse, neonorate din cauza insuficienței activelor băncii.

Banca ”Guinea” S.A. a pierdut licența în 1999 pentru neglijarea prevederilor legale și management inadecvat. Procesul de lichidare a durat 20 de ani.

Pe parcursul anului 1996, BCA ”Întreprinzbancă” a înregistrat o înrăutăţire continuă a situaţiei financiare, iar în urma controlului efectuat de către BNM în octombrie 1996 au fost depistate un şir de încălcări ale prevederilor legale. Drept urmare, în 1997, BNM i-a retras licența, procesul de lichidare durând 22 de ani.

În prezent, în process de lichidare se mai află cinci bănci: B.C. ”Universalbank” S.A., BC „UNIBANK” S.A., BC „BANCA SOCIALĂ” S.A., Banca de Economii S.A. și BC „Investprivatbank” S.A.