Biroul Național de Statistică informează că în ianuarie-iunie, volumul lucrărilor de construcții realizate în antrepriză a constituit 4,12 miliarde lei, în creștere cu 26,1% (în prețuri comparabile), față de nivelul înregistrat în perioada similară a anului precedent.

Pe elemente de structură a lucrărilor executate, în ianuarie-iunie, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, a crescut volumul lucrărilor de reparații capitale cu 34,1%, de întreținere şi reparații curente cu 24,7%, de construcții noi cu 22,5%.

În același timp, lucrările de construcții noi rămân în continuare cu cea mai mare pondere – 54,4%, din volumul total al lucrărilor realizate.

Pe obiecte de construcții, a crescut volumul lucrărilor executate la construcțiile inginerești cu 34,3%, la clădirile nerezidențiale cu 27,1%, la clădirile rezidențiale cu 14,2%.