Administratorii autorizați vor avea ziua lor profesională. Aceasta se va marca în data de 17 februarie. Un proiect de hotărâre în acest sens, propus de către Ministerul Justiției, va fi examinat în ședința de mâine a Guvernului.

Potrivit autorilor proiectului, odată cu intrarea în vigoare a Legii insolvabilității și a Legii cu privire la administratorii autorizați, profesia a fost liberalizată. Administratorii au primit un statul special, care poate fi obținut prin autorizație, iar pentru aceasta legea a impus criterii înalte de accedere în profesie. Ulterior, a fost constituită Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova.

Ministerul Justiției susține că sărbătorile profesionale se marchează în semn de recunoaștere a meritelor de muncă ale cetățenilor, exponenți ai anumitor profesii, ramuri ale economiei naționale și domenii de activitate. Data a fost selectată pentru că în 2015, în data de 17 februarie a avut loc primul Congres al Uniunii Administratorilor Autorizați, fiind una notorie pentru corpul administratorilor autorizați.