Ministerul Finanțelor a publicat pentru consultări publice proiectul Regulamentului privind modul de calculare și plată a premiului anual personalului din unitățile bugetare pentru rezultatele activității în anul 2019.

Documentul prevede că de premiu anual pentru rezultatele activității în anul 2019 poate beneficia tot personalul din unitățile bugetare (persoanele cu funcții de demnitate publică, funcționarii publici, inclusiv cu statut special, persoanele care ocupă funcții cu statut special specifice apărării naționale, securității statului și ordinii publice, alt personal angajat în baza contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu în autoritățile/instituțiile bugetare finanțate integral din bugetul de stat sau din bugetele locale, precum și personalului Casei Naționale de Asigurări Sociale), care au desfășurat activitate pe parcursul anului 2019.

Acesta însă nu se va acorda salariaților care, în cursul anului 2019, au desfășurat o activitate profesională ineficientă sau necorespunzătoare, ori au fost sancționați disciplinar.

Regulamentul mai prevede calcularea mărimii premiului anual în procente din  salariul de bază stabilit salariatului la sfîrșitul lunii decembrie 2019, sau la ultima zi lucrătoare anterioară sfîrșitului lunii decembrie pentru persoanele cu care au fost suspendate sau încetate raporturile de serviciu/contractele individuale de muncă.  

Pentru acordarea premiului anual se vor utiliza mijloacele fondului de salarizare în mărime maximă de 50% din salariile de bază ale persoanelor cu drept de a beneficia de premiu anual, fără a limita mărimea premiului per salariat.

Premiul anual pentru rezultatele activității în anul 2019 se propune a fi achitat în luna decembrie 2020.