Amazon a devenit cea mai valoroasă marcă din lume, potrivit topului BrandZ din 2019 al celor mai valoroase mărci globale, publicat de WPP şi Kantar la New York Stock Exchange, scrie businessmagazin.ro.

Cu o creştere a valorii mărcii de 52% faţă de anul anterior şi ajungând la 315,5 miliarde de dolari, Amazon depăşeşte Apple (locul doi, 309,5 miliarde dolari) şi Google (locul 3, 309 miliarde dolari), ambele crescând şi ele, însă doar cu 3%, respectiv 2%. Amazon pune capăt astfel unei perioade de 12 ani în care giganţii din tehnologie au dominat topul.

În topul primelor 10 mărci că valoare, Facebook rămâne pe locul 6, în timp ce Alibaba urcă două locuri până pe locul 7 graţie unei creşteri de 16% faţă de anul trecut, ajungând la 131,2 miliarde de dolari. Astfel, pentru prima data, Alibaba depăşeşte Tencent şi devine marca chinezească cu valoarea cea mai mare. Tencent coboară trei locuri până pe poziţia a 8-a, pierzând 27% faţă de anul trecut până la 130,9 miliarde de dolari, din cauza unui climat global mai instabil.

Profitând de problemele pe care le au alte platforme de social media din punct de vedere al încrederii şi dezirabilităţii, Instagram (locul 44, valorând 28,2 miliarde dolari) are anul acesta cea mai rapidă evoluţie, urcând 47 de locuri şi crescând cu 95% în valoare faţă de anul trecut. Instagram se bazează acum pe mai mult de un milliard de utilizatori la nivel mondial.