Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat, săptămâna trecută, 14 controale. În controlul averii au devenit subiecți un ex-secretar de stat din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, un șef de Inspectorat de Poliție, un șef de direcție din cadrul DGAF al Serviciului Fiscal de Stat, un funcționar din cadrul Inspectoratului Mediului, un primar din raionul Florești și un consilier din Consiliul raional Fălești.

Pentru posibile conflicte de interese în funcția publică sunt verificați un funcționar public cu statut special din cadrul Serviciului Vamal, dar și mai mulți primari și consilieri locali.

Potrivit ANI, pentru incompatibilitate de funcție sunt anchetați doi subiecți ai declarări, unul dintre aceștia a deținut o funcție de conducere în cadrul unei instituții aflată la autogestiune și un consilier în Consiliul municipiului Cahul.

Șapte constatări au fost stabilite de inspectorii de integritate. Astfel, pe numele unui fost procuror din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău și un fost vicepreședinte de raion,  ANI a stabilit în controlul averii încălcări de ordin penal.

Cu câte un conflict de interese s-a ales un fost director al unei societăți pe acțiuni și doi primari din raioanele Florești și Râșcani.

Două incompatibilități de funcție au fost identificate de inspectorii de integritate. Astfel, un fost deputat din Parlamentul Republicii Moldova și un fost viceprimar din raionul Ialoveni au încălcat acest regim juridic în timpul ce își exercitau mandatele.

O amendă de 9.000 de lei a fost aplicată unui Centru medical privat din Chișinău pentru împiedicarea activității ANI. Mai exact, instituția nu a furnizat informații în cadrul unei proceduri de control, care a fost solicitată de inspectorul de integritate. Alte patru cauze contravenționale au fost pornite pe numele a patru subiecți. Cu câte o amenddă s-ar putea alege un șef de direcție din cadrul Băncii Naționale pentru depunerea tardivă a declarației de avere, un funcționar public Primăria municipiului Chișinău pentru nedepunerea declarației de avere și  o persoană cu funcție de răspundere din cadrul unei Autorități administrative centrale pentru nesoluționarea unui conflict de interese.