În contextul includerii Victoriabank, una dintre cele mai mari bănci din Republica Moldova, într-un caz care vizează evenimente care au avut loc acum şase ani în sistemul bancar, Asociația Băncilor din Moldova își exprimă susţinerea faţă de Victoriabank, precum şi de acţionarii săi internaţionali.

Într-un mesaj publicat de asociație se menționează că Moldova are nevoie de capital pentru dezvoltare, de locuri de muncă, companii noi, infrastructură, iar în această ecuaţie, investitorii au un rol esenţial. Ei aleg în funcţie de stabilitatea, transparenţa şi bunele practici pe care le văd într-un stat sau altul. Capitalul aduce dezvoltare şi prospetitate, însă capitalul merge înspre ţările care oferă predictibilitate şi îşi tratează investitorii cu respect.

Asociatia Bancilor din Moldova are încredere că Victoriabank va trece cu bine peste acest hop şi apreciază efortul acţionarilor săi de a contribui la modernizarea sistemului bancar din ţara noastră.

În mesaj se mai spune că, ”o economie modernă şi dinamică nu este posibilă fără un sistem bancar sănătos, modern şi predictibil. Rolul băncilor este esenţial în economie tocmai pentru că facilitează finanţarea invesţiitor şi a consumului. Un sistem bancar puternic înseamnă o economie puternică, iar o economie puternică înseamnă prosperitate pentru toţi cetăţenii”.