Modificările legislative din proiectul prin care se propune ca judecătorii din cauza căora Moldova a fost condamnată la CtEDO să fie trași la răspundere prezintă riscuri sistemice majore. Opinia aparține Asociației Judecătorilor din Moldova în care se menționează că modificările urmează a fi revăzute în totalitate cu scopul de a asigura un just echilibru între libertatea și independența judecătorilor pe de o parte și temeiurile și mecanismele de atragere a acestora la răspundere. Mai mult, modificările propuse vor crea o presiune enormă asupra judecătorilor prin supunerea periodică a acestora procedurilor disciplinare și penale.

Asociația Judecătorilor din Moldova susține că este de neconceput ca judecătorii să răspundă față de anumite organe sau persoane, or în acest caz ar fi anihilată din temelie separația puterilor în stat și independența justiției. Este unanum recunoscut că fără o justiție independentă drepturile și libertățile recunoscute de lege ar rămâne fără protecție, deci iluzorii. 

”Ideea de răspundere a judecătorilor doar în fața Legii nu este echivalentă cu imunitatea absolută. Judecătorii sunt pasibili de răspundere penală, civilă sau disciplinară pentru faptele culpabile săvîrșite în procesul de înfăptuire a justiției. Însă atragerea la răspundere este condiționată de existența unor temeiuri și urmarea unor proceduri strict determinate de lege”, se spune în document.

Referitor la dreptul de regres, Asociația Judecătorilor din Moldova susține că acesta este parte a unui raport obligațional distinct, fiind întotdeauna o consecință a unui alt raport obligațional principal (preexistent). Deși aplicabil în contextul mai multor instituții ale dreptului civil (solidaritate, fidejusiune etc.), dreptul de regres nu este reglementat de principiu. Normele care reglementează dreptul de regres sunt norme speciale și de strictă interpretare. 

”Reglementarea legală a dreptului de regres de regulă nu admite institurea acestuia prin voința părților, acestea având posibilitatea doar de a configura într-o anumită măsură condițiile de exercitare a dreptului de regres cu ocazia instituirii raportului obligațional principal. Prin urmare, dreptul de regres izvorăște ex lege, ceea ce înseamnă că acest drept poate exista doar în cazul întrunirii cumulative a tuturor condițiilor cerute de normele concrete în fiecare caz aparte referitoare la regres. O consecință importantă a naturii legale a regresului este faptul că normele care-l consfințesc și reglementează trebuie să fie conforme domeniului concret în contextul căruia regresul este recunoscut. Dreptul de regres al statului împotriva judecătorilor există în măsura și în condițiile în care este expres reglementat prin lege. Este lesne de înțeles că reglementarea dreptului de regres în acest caz trebuie ajustată principiilor constituționale ce vizează statutul judecătorului și cele care vizează răspunderea în general”, se mai spune în opinie.

Mai mult, referitor la constatarea vinovăției, Asociația Judecătorilor precizează că problema centrală este modul în care poate fi constatată vinovăția judecătorului în cazul în care acțiunile sau inacțiunile sale au dus la una din consecințele prevăzute la art. 2007 alin. (1) lit. c) din Codul civil în redacția proiectului. Una din prevederile esențiale ale Proiectului este tocmai posibilitatea constatării nu doar a vinovăției judecătorului prin sentință definitivă, ci și a intenției sau neglijenței grave în cadrul unei proceduri disciplinare în contextul urmărilor prevăzute la art. 2007 alin. (1) lit. c) din Cod civil în redacția Proiectului. 

”Este evident faptul că posibilitatea constatării culpabilității în cadrul a două proceduri distincte generează inevitabil concurența dintre acestea. Nu negăm posibilitatea atragerii atât la răspundere penală, cât și disciplinară a judecătorului pentru aceeași faptă săvârșită cu vinovăție, este importantă în viziunea noastră anume consecutivitatea procedurilor concurente. Din acest punct de vedere, remarcăm faptul că există un anumit grad de suprapunere din punct de vedere faptic între abaterile disciplinare enumerate la art. 4 din Legea 178/2014 și art. 307, 308, 329 Cod penal. În special există o suprapunere sporită între abaterile disciplinare ce vizează erorile judiciare (art. 4 alin.(1) lit. b), c) și i) din Legea 178/2014) și normele penale nominalizate. Astfel, există riscul obiectiv ca în cadrul procedurii disciplinare să fie constatată intenția sau neglijența gravă pentru fapte incriminate și de normele penale sus-menționate. Într-o atare situație, constatarea intenției sau neglijenței grave va echivala practic cu constatarea vinovăției, or instanța penală sesizată ulterior, dispunând de actul „prejudicial” de sancționare disciplinară a judecătorului, va avea un rol pur formal de respectare a garanțiilor procedurale, soluția (de condamnare) fiind previzibilă. Deci, constatarea intenției sau neglijenței grave în cadrul procedurii disciplinare pentru fapte susceptibile de răspundere penală, reprezintă o încălcare flagrantă a principiului prezumției nevinovăției prevăzut la art. 21 din Constituție”, se mai spune în document.

Opinia integrală poate fi citită aici.