O femeie a pierdut o sumă considerabilă de bani, pe care a împrumutat-o unei persoane, după ce nu s-a adresat în instanță la timp. Mai exact, reclamanta a depus cerere  de chemare în judecată împotriva pârâtului în care a indicat că i-a împrumutat, în data de 1 ianuarie 2011, pe o perioadă de un an, nouă mii de euro, 1.500 de dolari și 15 mii de lei. Cele două părți au stabilit mărimea dobânzii de întârziere și au scris o recipisă. 

După expirarea termenului de un an, pârâtul nu a returnat împrumutul și a rugat reclamanta să mai aștepte. Între timp, acesta i-a făcut unele lucrări reclamantei din contul datoriei, care au fost calculate la cinci mii de lei. Astfel, datoria în lei a scăzut la 10 mii de lei.

Reclamanta susține că termenul de prescripție în acest caz nu a expirat (trei ani), deoarece ultimul act de recunoaștere a datoriei a fost în 2015. Prin urmare, a solicitat admiterea acțiunii, repunerea în termenul de depunere, încasarea datoriei și a cheltuielile de judecată.

Prin hotărârea instanței de fond, cererea a fost respinsă ca tardivă și neîntemeiată. Mai mult, reclamanta a fost obligată să achite cheltuieli de judecată în mărime de cinci mii de lei.

Instanța de apel a casat parțial decizia instanței de fond și a emis o hotărâre prin care s-a respins ca fiind tardivă cererea de chemare în judecată. În susținerea soluției adoptate, instanțele de judecată au reţinut că femeia a înaintat acţiunea în data de 23 iunie 2016 şi anume peste 4 ani 5 luni şi 21 zile de la expirarea termenului de scadenţă stabilit de ambele părți în recipisă - 1 ianuarie 2012. 

Avocatul femeii a depus recurs care a fost declarat inadmisibil. Și asta pentru că judecătorii Curții Supreme de Justiție au precizat că argumentele invocate se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material. Prin urmare, nu constituie temei de casare.