Avocații din Republica Moldova sunt solidari cu apărătorii din România și își exprimă sprijinul pentru promovarea libertăților profesionale. O declarație în acest sens a fost făcută după ce instanța supremă din România a condamnat un avocat pentru exercitarea, în interesul clientului, a activităților specifice profesiei de avocat, prin redactarea de notificări, înscrisuri și asistarea clientului în fața unei instituții publice. Apărătorul a fost, anterior, achitat de Curtea de Apel Brașov.

UAM subliniază că avocatul nu a fost condamnat pentru fapte de corupție sau falsificare de documente. Avocatul a fost condamnat pentru exprimarea unor convingeri juridice în fața unor autorități, respectiv pentru procedurile de asistare și reprezentare a unui client.

Condamnarea penală a avocaților pentru exercițiul ordinar al activității profesionale alimentează neîncrederea avocaților în garanțiile de stat acordate profesiei și diminuează credința cetățeanului în rostul și eficiența instituției avocaturii, se spune în declarația UAM.

Legea garantează oricărei persoane dreptul de a-și alege liber avocatul pentru a fi consultată şi reprezentată de acesta în materie juridică. Statul asigură accesul la asistenta juridică calificată tuturor persoanelor în condițiile legii. Conform legii, avocații acordă persoanelor fizice şi juridice consultații şi explicații, expun concluzii cu privire la problemele juridice, prezintă informații verbale şi scrise referitoare la legislație, întocmesc documente cu caracter juridic, reprezintă interesele lor în instanțele de judecată, reprezintă interesele lor în materie juridică în relațiile cu autoritățile.

În exercitarea profesiei sale, avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei de avocat şi Codului deontologic al avocatului. Avocatul este liber în alegerea poziției sale şi nu este obligat să coordoneze această poziție cu nimeni, în afară de client. Este interzisă prin lege imixtiunea în exercitarea profesiei de avocat. Statul asigură respectarea şi protejarea libertății în exercitarea profesiei de avocat, fără discriminare şi fără intervenții nejustificate din partea autorităților sale sau a publicului.