Avocatul Marin Sardari, care s-a remarcat în spațiul public după mai mult ieșiri scandaloase, a rămas fără licență. La 19 iulie, Comisia de etică și disciplină (CED) a decis să-i retragă licența după ce a examinat mai multe sesizări înaintate de cetățeni, organe și instituții care au invocat săvârșirea pretinselor abateri disciplinare de către apărător. Acesta deținea licența de jumătate de an.

Pe numele avocatului a fost pornită și urmărire penală în temeiul art. 287 alin. (3) Cod Penal pentru huliganism,  după ce acesta a deteriorat câteva mașini pe strada Muncești din capitală. La momentul examinării plângerilor acesta se afla în arest preventiv.

CED a conexat toate sesizările într-o singură procedură disciplinară. Efectuarea controlului profesional, disciplinar și deontologic al activității avocatului a fost solicitată și de către decanul Baroului Chișinău, Dorin Popescu, pe motiv că apărătorul a manifestat în spațiul public un comportament incompatibil cu activitatea de avocat.

În poziția sa de apărare pe marginea petițiilor înaintate avocatul a declarat printre altele că licența ” i-a fost dăruită de Dumnezeu și doar Dumnezeu i–o poate lua.”

CED a respins unele petiții ca neîntemeiate, dar a admis altele care au probat comportamentul agresiv al avocatului. Printre petițiile admise au fost cele referitor la provocarea leziunilor corporale, răspândirea datelor cu caracter personal pe rețelele de socializare, deteriorarea automobilelor și solicitarea decanului Baroului Chișinău.

CED a notat în decizia de retragere a licenței că avocatul, neîntemeiat, ilegal și fără respectarea principiului bunei voințe, prin comportamentul său a încercat să cumuleze într-o singură persoană funcția de organ de constatare, organ judiciar și organ de executare a unor hotărâri ipotetice ”legale în viziunea lui” , ceea ce a adus un prejudiciu enorm profesiei de avocat.

Comisia a constatat că Marin Sardari a săvârșit abateri disciplinare grave și i-a retras licența.

Decizia CED poate fi consultată aici