Zilele trecute, în Ucraina a intrat în vigoare decretul Băncii Naționale a Ucrainei care conține o interdicție directă de a cheltui bani din conturile de afaceri pentru nevoile personale, care nu sunt legate de afaceri. Decizia a fost publicată de Banca Națională pe 2 ianuarie.

La rezoluția privind procedura de deschidere și închidere a conturilor bancare s-a adăugat paragraful privind interdicția de plată a cheltuielilor de cont ale întreprinzătorilor pentru nevoile proprii.

”Conturile curente în moneda națională a persoanelor fizice-antreprenori / persoane care desfășoară activitate profesională independentă efectuează tot felul de operațiuni de decontare și numerar în conformitate cu condițiile acordului și legislația Ucrainei, cu excepția tranzacțiilor legate de propriile nevoi”, se specifică în hotărârea luată.

De asemenea, se clarifică faptul că, după plata impozitelor, taxelor și a altor plăți, antreprenorii pot transfera fonduri din conturile de afaceri în conturile personale, de unde vor putea utiliza banii pentru propriile nevoi.

Regula dată a mai fost discutată în luna august 2019. La vremea respectivă, Banca Națională a declarat că este vorba despre ”clarificări tehnice” și nu conține modificări pentru antreprenori.

„Cerințele actuale ale Instrucțiunii prevăd deja că o persoană angajată într-o activitate profesională antreprenorială/independentă trebuie să deschidă conturi separate la bancă - în scopul desfășurării unei activități antreprenoriale și a propriilor nevoi. Prin urmare, astăzi un antreprenor poate cheltui bani doar dintr-un cont antreprenorial pentru a face afaceri”, a declarat Banca Națională.

Sursa: bucpress.eu