Artistul britanic Banksy a pierdut marca comercială a celebrului său graffiti ”Flower Thrower” (Aruncătorul de flori), deoarece anonimatul său înseamnă că nu poate fi identificat în mod oficial ca autor, potrivit unei decizii europene publicate joi.

Această hotărâre a Oficiului de Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene (EUIPO), cu sediul în Spania, privește una dintre cele mai faimoase lucrări ale lui Banksy, care a apărut pe un zid din Ierusalim în 2005 și reprezintă un protestatar mascat pe punctul de a arunca un buchet de flori.

Misteriosul artist urban, ale cărui opere au apărut brusc pe mai multe clădiri din întreaga lume, a depus o cerere de înregistrare de marcă comercială pentru această imagine la Uniunea Europeană în 2014.

Însă, în 2018, producătorul de felicitări Full Color Black, care dorea să folosească lucrarea pentru produsele sale, a contestat această decizie, susținând că Banksy a depus marca cu ”rea-credință”, adică fără să intenționeaze să o folosească pentru orice produse sau servicii.

"Este clar că, atunci când (Banksy) a depus marca, nu avea intenția de a folosi lucrarea pentru a comercializa bunuri sau a furniza servicii", a declarat EUIPO în decizia sa.

”Problema pusă de drepturile lui Banksy asupra operei ”Flower Thrower” este clară: protejarea drepturilor sale de proprietate intelectuală i-ar cere să-și piardă anonimatul”.

Prin urmare, ”el nu poate fi identificat drept proprietarul clar al unor astfel de lucrări”.

Sursa: hotnews.ro