Faimoșii burgeri de la McDonald’s - Big Tasty, care se găsesc și în restaurantele deschise în Republica Moldova, nu au denumirea protejată. Mai exact, marca Big Tasty nu este înregistrată pe teritoriul țării noastre. McDonald’s încearcă să înregistreze marca Big Tasty din anul 2004, însă a primit refuz din partea Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI). O nouă tentativă a avut loc în 2017 când AGEPI, la fel, a refuzat înregistrarea acesteia. Acum McDonald’s a ajuns la Comisia de contestații a AGEPI. La sfârșitul acestei luni Comisia va examina contestația împotriva deciziei prin care a fost refuzată înregistrarea mărcii. 

Prima cerere de înregistrare a mărcii Big Tasty a fost depusă în februarie 2004. Aceasta se referea la înregistrarea mărcii ca fiind verbală, scrisă în culorile alb/negru pentru produse precum: sandwich cu carne de porc, sandwich cu peşte, sandwich cu carne de pui etc. Atunci, AGEPI a refuzat înregistrarea mărcii invocând că desemnarea solicitată BIG TASTY nu poate fi înregistrată, deoarece constă numai din cuvinte care sunt lipsite de caracter distinctiv.

O altă solicitare de a înregistra marga BIG TASTY a fost depusă în aprilie 2017, iar în septembrie 2018 AGEPI a refuzat din nou înregistrarea ei. Agenția a motivat că desemnarea este constituită exclusiv dintr-o îmbinare de cuvinte BIG TASTY (BIG în traducere din limba engleză – mare, TASTY în traducere din limba engleză – gustos). Decizia a fost luată în baza prevederilor Legii privind protecția mărcilor, care spune că se refuză înregistrarea mărcilor care sunt lipsite de character distinctiv și cele constituite exclusiv din semne ori din indicaţii ce pot servi în comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică, timpul fabricării produsului sau prestării serviciului, alte caracteristici ale acestora.

Pe site-ul McDonald’s din Republica Moldova, denumirea de Big Tasty are la final indicat simbolul TM, ceea ce reprezintă o marcă neînregistrată deocamdată, însă în privința căreia există intenția de a o înregistra. Aceeași situație se întâlnește, de exemplu, și în țara vecină, România.

Totuși, marca Big Tasty este înregistrată în alte state. De exemplu, în Marea Britanie sau Egipt denumirea produsului apare cu simbolul ® (registered), care ne arată că o marcă este înregistrată.

Amintim că, recent McDonald’s a pierdut procesul împotriva fast-food-ului irlandez Supermac’s pentru dreptul asupra mărcii comerciale Big Mac.