Bonusurile și adaosurile salariale pot fi mari chiar și la unii funcționari de stat. De exemplu, pentru luna noiembrie, ministrul Dezvoltării Economice, Comerțului și Agriculturii al Ucrainei așteaptă un salariu mai mare cu 1.630% de cât cel stabilit de legislație. Mai exact, instituția pe care o conduce a solicitat Guvernului să i se acorde ministrului Timofei Milovanov bonus de 236 mii hrivne.

Astfel, oficialul ucrainean ar putea avea un salariu total, pentru luna noiembrie, egal cu 271.000 hrivne, adică peste 200 mii lei moldovenești. Propunerea trebuie să fie acceptată de Guvernul de la Kiev.

Potrivit portalului dubinsky.pro, Milovanov a avut pentru luna octombrie bonus salarial de la Ministerul Economiei în sumă de 68,3 mii hrivne, iar în septembrie, de 40,1 mii hrivne. Conform declarației de venituri, în anul 2019, oficialul a mai primit circa șase milioane de hrivne sub formă de îndemnizații sau salarii de la instituții unde a activat anterior. Acesta a mai declarat că deține acțiuni la Vanguard, TIAA CREF și are economii de 38 mii dolari SUA și 1,8 milioane hrivne.

Totodată, potrivit site-ului zn.ua, un alt oficial ucrainean a primit bonusuri și mai mari. Este vorba despre președintele Naftogaz Ucraina, care a primit de la stat 207.000.000 hrivne după ce instituția a câștigat mai multe procese de judecată internaționale. Andrei Kobolev a cheltuit banii primiți ca bonus pentru a cumpăra dolari SUA pe care i-a transferat în Statele Unite sub formă de ajutor mamei.