Guvernul liberal al Canadei a depus săptămâna trecută un proiect de lege care vizează relaxarea legislației privind posesia anumitor droguri, infracțiuni care afectează în mod disproporționat pe nativi și persoanele de culoare, relatează AFP.

Codul penal prevede în prezent pedepse obligatorii minimale cu închisoarea pentru anumite infracțiuni.

”Întoarcem pagina privind abordarea ineficientă care a afectat în mod disproporționat populația indigenă, cât și persoanele de culoare și persoanele din comunitățile marginalizate”, a spus ministrul Justiției David Lametti.

Prevederile actuale nu „descurajează criminalitatea” și nu fac sistemul judiciar canadian „mai eficient sau mai echitabil”, a spus el.

Modificările propuse la Codul penal vizează promovarea reabilitării și reintegrării prin facilitarea utilizării pedepselor condiționate, precum și a programelor de tratament antidrog.

Ele vizează în special redarea ”posibilității unui judecător de a impune o pedeapsă mai adecvată care să țină cont de faptele cazului aflat în fața sa, inclusiv de rasismul sistemic trăit de contravenient”, potrivit unui comunicat de presă.

Persoanele indigene, care reprezintă 5% din cei 38 de milioane de locuitori din Canada, reprezintă 30% din deținuți, potrivit datelor ministerului.

Canadienii de culoare reprezintă 3% din populația canadiană, dar această cifră se dublează în închisori (7,2%).

Aceste relaxări s-ar aplica pentru simpla posesie de cocaină, heroină, amfetamine, opioide, LSD și narcotice. Canada a legalizat deja canabisul recreativ în 2018.

Din ianuarie 2016 până în iunie 2020, criza opioidelor a ucis probabil peste 17.600 de persoane în Canada, potrivit unui raport guvernamental publicat în decembrie.

Pandemia Covid-19 a exacerbat supradozele din țară, cu aproximativ 1.600 de decese din aprilie până în iunie.

Sursa: hotnews.ro