Avocații din Moldova ar prefera să fie instruiți în mod prioritar de către Uniunea Avocaților în domeniul schimbărilor recente din legislația civilă, penală și procesuală. Preferințele se regăsesc în rezultatele unui sondaj despre independența, eficiența și responsabilitatea justiției din Republica Moldova, publicat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

Potrivit rezulatelor, 43,3% din respondenți optează în mod prioritar pentru instruiri privind schimbările recente din legislația civilă și penală. Același număr de persoane optează pentru instruiri privind schimbările recente din legislația procesuală.

Restul preferințelor arată așa:

  • Procedura și practica CEDO – 32,3%
  • Insolvabilitatea – 30%
  • Tehnici de prezentare a cauzei în instanță – 24%
  • Nulitatea în procesul penal – 23%
  • Măsurile speciale de investigație – 21,3%
  • Asistența juridică internațională – 20,3%
  • Probele și sarcina probațiunii în procesul penal – 20,3%
  • Evoluția practicii judecătorești – 19,7%
  • Nulitatea și efectul ei în dreptul civil – 19,3%
  • Standardele CEDO privind dreptul la un proces echitabil – 19%
  • Jurisprudența recentă a CEDO în cauzele moldovenești – 18%
  • Administrarea afacerii și relațiile cu clienții – 18%
  • Termenele de prescripție în dreptul civil – 17,7%
  • Măsurile preventive în procesul penal – 17,7%
  • Standardele CEDO privind dreptul de proprietate – 16,3%
  • Standardele CEDO privind arestarea – 15,3%
  • Standardele CEDO privind arestarea – 15%

La coada clasamentului se află instruirile privind contenciosul administrative, pentru care au optat 14,7% din respondenți.

Răspunsurile la sondaj au fost oferite de 300 de persoane, ceea ce reprezintă mai mult de 13% din numărul total al avocaților. Chestionarea a fost confidențială, fiind exclusă posibilitatea identificării persoanei chestionate.

Rezultatele grafice ale sondajului pot fi văzute aici.