La sfârșitul lunii aprilie, mai multe bănci din țară au desfășurat Adunările generale anuale ale acţionarilor, în cadrul cărora au fost aprobate noi documente interne, remunerații sau rapoarte.

Acționarii Victoriabank s-au întrunit în data de 25 aprilie. La Adunare au participat acţionari şi reprezentanţi legitimi ai acestora ce deţin 83.69% din numărul total de acţiuni cu drept de vot emise de Bancă.

În cadrul Adunării, acționarii au aprobat următoarele documente:

  • darea de seamă financiară anuală și darea de seamă a Consiliului de Administrație pentru anul 2018;
  • direcționarea profitului obținut în anul 2018 la capitolul ”Rezultat reportat” cu scopul consolidării poziţiei băncii pe piaţa bancară, majorării capitalului propriu și formării rezervelor generale pentru riscuri bancare;
  • normativul de repartizare a profitului pentru anul 2019;
  • cuantumul retribuției muncii și compensațiilor pentru membrii Consiliului de Administrație;
  • societatea de audit ICS ”KPMG MOLDOVA” S.R.L. ca societate de audit pentru efectuarea auditului obligatoriu ordinar pentru perioada 2019 - 2021 și cuantumul retribuției serviciilor acesteia;
  • statutul B.C. „VICTORIABANK” S.A. în redacție nouă și modificările și completările la Regulamentul Consiliului de Administrație al băncii.

Acționarii Moldova Agroindbank (MAIB) s-au întrunit, de asemenea, în data de 25 aprilie. În cadrul ședinței, aceștia au aprobat următoarele:

  • darea de seamă financiară anuală pentru anul 2018 şi darea de seamă anuală a Consiliului băncii pentru anul 2018;
  • statutul BC "Moldova-Agroindbank" S.A. şi Regulamentul Consiliului băncii în redacție nouă;
  • achitarea dividendelor în sumă de 213 lei per acţiune;
  • compania ”BDO Audit & Consulting” SRL în calitate de societate de audit pentru efectuarea auditului activităţii băncii în anul 2019.

Potrivit dării de seamă financiare prezentate, în anul 2018, activele în sistemul bancar au înregistrat o creştere de 4.6% comparativ cu anul 2017, iar activele MAIB s-au majorat cu 6.5%. Portofoliul de credite conform raportării prudenţiale pe sistem a crescut cu 5.9%, iar portofoliul MAIB a înregistrat o creştere de 13.5%. Creşterea soldului depozitelor persoane fizice MAIB a constituit 859 milioane de lei din creşterea pe sistem de 2.1 miliarde de lei. Banca a obţinut un profit de 531 milioane de lei, în creştere cu 16.6% faţă de anul 2017, asigurându-şi o cotă de peste 32% per sistem.

Adunarea generală anuală a acţionarilor B.C. ”ProCredit Bank” S.A a avut loc în data de 24 aprilie. În cadrul acesteia, acționarul unic al băncii – ProCredit Holding AG &Co. KGaA a decis:

  • revizuirea şi aprobarea dării de seamă financiare a băncii pentru anul financiar încheiat la 31 decembrie 2018;
  • aprobarea dării de seamă anuale a Consiliului băncii;
  • examinarea şi aprobarea Raportului financiar anual al băncii pentru anul financiar încheiat la 31 decembrie 2018;
  • confirmarea societății de audit independente pentru anul financiar care se încheie la 31 decembrie 2019 şi stabilirea remuneraţiei pentru serviciile prestate de aceasta;
  • aprobarea profitului anual al băncii pentru anul 2018, aprobarea formării capitalului de rezervă, precum și inițierea procesului legal de repartizare a dividendelor pentru anul 2018;
  • aprobarea unui nou membru al Consiliului băncii;
  • aprobarea Codului de guvernanță corporativă al băncii (în redacție nouă);
  • aprobarea regulamentului Consiliului băncii;
  • aprobarea cuantumului remunerației membrilor Consiliului băncii.

Adunarea Generală Anuală Ordinară a acționarilor BCR Chișinău S.A. s-a desfășurat în data de 19 aprilie cu prezența acționarului, la care unanim a decis:

  • aprobarea dării de seamă financiară anuală (situații financiare anuale) a Băncii Comerciale Române Chișinău S.A. pentru anul 2018;
  • aprobarea dării de seamă anuală a Consiliului de Supraveghere al Băncii Comerciale Române Chișinău S.A. pentru anul 2018;
  • stabilirea cuantumului retribuției muncii, remunerațiilor anuale şi compensațiilor membrilor Consiliului de Supraveghere;
  • repartizarea profitului anual aferent anului 2018;
  • confirmarea companiei de audit extern și stabilirea cuantumului retribuției serviciilor ei pentru anul 2019;
  • aprobarea în redacție nouă a Regulamentului Organizarea si Funcționarea Consiliului de Supraveghere, Regulamentului Organizarea și Funcționarea AGA BCR Chișinău SA, Politica Remunerarea în cadrul BCR Chișinău SA, Statutul BCR Chișinău SA.

Adunarea Generală ordinară anuală a acționarilor BC ”EXIMBANK” S.A s-a desfășurat în data de 18 aprilie, fiind adoptate următoarele decizii:

  • modificarea și aprobarea ordinii de zi a Adunării Generale;
  • aprobarea Statutul Băncii în redacţie nouă;
  • aprobarea Regulamentului Consiliului Băncii;
  • convocarea, pentru data de 7 mai, a Adunării Generale extraordinare a Acționarilor.

Celelalte bănci, care au anunțat desfășurarea Adunărilor generale anuale la sfârșit de aprilie, nu au anunțat încă rezultatele acestora.