Centrul Național Anticorupție a publicat raportul de expertiză a proiectului Ministerului Justiției privind alocarea a 59.125 de dolari pentru plata onorariilor biroului de avocați Bukh Law Firm P.C. din New York, care a reprezentat interesele statutului în dosarul inițiat de ”Energoalians”.

Suma prevăzută pentru a fi alocată a fost calculată pentru serviciilor juridice prestate în perioada 8 februarie până la 10 aprilie.

Potrivit experților CNA, deși proiectul este în interes public, manifestat prin asigurarea reprezentării Republicii Moldova la procesele judiciare, se atestă totuși o impulsionare de solicitări în vederea alocării mijloacelor financiare biroului de avocați respectiv. Instituția a precizat că în luna martie s-a înaintat un proiect de hotărâre de Guvern prin care a fost solicitată aprobarea alocării a sumei de 41.551,51 dolari SUA.

CNA nu a negat necesitatea alocării surselor financiare, însă, menționează că Ministerul Justiției, ținând cont că ”părțile au convenit ca prețul pentru serviciile juridice să fie stabilite per oră conform unor tarife prevăzute în contract" urmează să prezinte informații exhaustive detaliate privind acțiunile întreprinse de către biroul de avocați, oportunitatea și eficacitatea acestor acțiuni prin prisma interesului public în vederea justificării alocării mijloacelor financiare în continuare.

Potrivit autorilor raportului de expertiză, utilizarea banului public în mod transparent și eficient reprezintă o măsură primordială în asigurarea respectării interesului public cu excluderea riscului comiterii manifestărilor de corupție.

Angajamentul de reprezentare și consultanță juridică cu Bukh Law Firm P.C. a fost negociat și semnat de Guvern în data de 11 decembrie 2018. Părțile au convenit ca prețul serviciile juridice să fie stabilite per oră conform unor tarife prevăzute în contract. Totodată, biroul de avocați Bukh Law Firm, P.C. s-a obligat să prezinte o factură care va include timpul petrecut şi o descriere generală a muncii efectuate.

 Amintim că, dosarul ”Energoalians” vizează recunoașterea și executarea pe teritoriul Statelor Unite ale Americii a hotărârii arbitrale a Tribunalului arbitral ad-hoc din 25 octombrie 2013.

În aprilie 2016, Curtea de Apel din Paris a anulat sentința arbitrală adoptată pe 25 octombrie 2013 și contestată de autoritățile din țara noastră. Conform deciziei finale, s-a constatat că tribunalul de arbitraj ad-hoc, convocat anterior de Energoalians în capitala franceză, nu era competent să adopte sentinţa în cauză, iar la soluționarea litigiului s-a comis încălcări grave.

Decizia din 25 octombrie 2013 obliga Republica Moldova să achite firmei Energoalians din Ucraina despăgubiri de circa 593 de milioane de lei, bani pretinși pentru investițiile efectuate, procentele la acestea, cât și 540 mii de dolari – cheltuieli pentru serviciile avocaților și onorariile pentru instanța de arbitraj.

În procesele de judecată cu Energoalians, statul a fost reprezentat de mai multe firme de avocatură străine și naționale, alocând diverse sume de bani.

Ministerul Justiției a declarat că au fost prezentate observaţii suplimentare însoţite de declaraţia scrisă a unui expert în susţinerea demersului Republicii Moldova de refuzare a recunoaşterii şi încuviinţării executării silite pe teritoriul Statelor Unite ale Americii a hotărârii arbitrale a Tribunalului arbitral ad-hoc din 25 octombrie 2013.