Majoritatea profesioniștilor din domeniul juridic sunt de acord că utilizarea excesivă a arestării este o problemă răspândită în Republica Moldova. Grupul de avocați a fost deosebit de pozitiv în această privință. Totuși, o minoritate de judecători și procurori au considerat că este o problemă gravă, dar izolată. Cât ține de caracterul sistemic al problemei, avocații au marcat în mare măsură utilizarea excesivă a arestării ca fiind o problemă sistemică datorită răspândirii sale, în timp ce alte grupuri nu au perceput lucrurile într-o lumină atât de negativă. Datele se conțin în Raportul asupra Cercetării privind aplicarea arestării preventive în Republica Moldova  elaborat în cadrul Programului ”Promovarea unui sistem de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova”, finanțat de Guvernul Norvegiei și implementat de Consiliul Europei.

Judecătorii, procurorii și avocații nu sunt gata, însă, să-și asume responsabilitatea pentru această problemă. Toate trei grupuri și-au atribuit unii altora această responsabilitate. În principal, aceștia au dat vina pe lipsa unei practici judiciare adecvate și eșecul acuzării în motivarea demersurilor de arestare preventivă. Totuși, avocații au fost, de asemenea, menționați în mod ”onorabil” pentru lipsa unor argumente suficiente și a unui rol mai puțin activ în procedurile de arestare preventivă. În general, răspunsurile la întrebările privind responsabilitatea instituțională a problemei au fost împărțite, în mod egal, între cele trei grupuri. Într-o manieră generală, toate grupurile au împărtășit opinia că utilizarea excesivă a arestării reprezintă o problemă de implementare a dreptului național în vigoare. Calitatea cadrului legal în vigoare, totuși, nu a ridicat îngrijorări grave și a fost notată ca satisfăcătoare

În ceea ce privește tiparele de încălcări identificate, marea majoritate a profesioniștilor chestionați, mai ales avocații, mai puțin procurorii și judecătorii, întâmpină dificultăți în înțelegerea sensului bănuielii rezonabile. În timp ce avocații percep această cerință ca pe o problemă de acuzare penală, aproape toți judecătorii și procurorii o consideră legată de arestare și deschiderea urmăririi penale. De asemenea, ultimele două grupuri de profesioniști din domeniul juridic sunt în măsură să facă distincția, în mod clar, între propriile motive juridice privind bănuiala rezonabilă și temeiurile pentru arestarea continuă, în timp ce avocații nu separă aceste argumente în același mod.

Responsabilitatea pentru eșecul în motivarea bănuielii rezonabile în cadrul procedurilor de arestare preventivă a fost împărțită aproape în mod egal între judecători și procurori. Aceștia au fost acuzați mai ales de avocați pentru eșecul de a justifica și produce probe.

Aceleași răspunsuri au fost colectate cu privire la eșecul motivării temeiurilor arestării, care, în acest caz, a fost trecută, în cea mai mare parte, în sarcina judecătorilor și pe seama volumului mare de muncă al instanțelor. Cu toate acestea, dificultatea de a strânge probe de către procurori a fost menționată ca fiind elementul-cheie al eşecului dat. Având în vedere aceste elemente, în general, eșecurile procurorilor au obținut cele mai mari scoruri și au fost menționate aproape, în mod obișnuit – de către avocați, drept cauza principală a deciziilor nemotivate de dispunere și prelungire a arestării. S-a constatat că rezultatele privind relația dintre arestarea la domiciliu și arestarea în custodie au fost previzibile. Majoritatea profesioniștilor din domeniul juridic chestionați au considerat că este vorba, în principal, de o relație de subordonare. În opinia lor predominantă, din moment ce arestarea este considerată cea mai gravă formă de privațiune de libertate, trebuie abordată prima, iar celelalte alternative primesc mai puțină atenție. În acest sens, arestul la domiciliu pare a fi o măsură colaterală, alternativă sau chiar o ”eliberare” din arest. În consecință, raționamentul privind ambele măsuri nu ține cont de principiul prezumpției de libertate. Practicienii din domeniul juridic chestionați ar prefera, în primul rând, să evalueze aplicabilitatea celor mai grave măsuri privative de libertate și apoi, în cazul în care arestarea este considerată inaplicabilă, și-ar muta raționamentul asupra altor măsuri alternative neprivative de libertate și mai puțin intruzive.

Așa cum era de așteptat, în rândul profesioniștilor din domeniul juridic chestionați, dreptul la despăgubiri pecuniare, în cazul arestării ilegale, rămâne controversat. Jumătate dintre aceștia consideră arestarea ca fiind autonomă de acuzațiile penale. Cealaltă jumătate a făcut legătura dintre dreptul la despăgubire cu rezultatele exculpatorii ale cauzei penale sau eventuala achitare pe fondul acuzațiilor penale. Cu alte cuvinte, profesioniștii din domeniul juridic nu sunt, deocamdată, pregătiți să accepte faptul că o persoană vinovată ar putea beneficia de despăgubiri pentru o arestare ilegală, se remarcă în raportul publicat.