Instanțele din statele membre Uniunii Europene să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu întrebări referitoare la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unor acte adoptate de instituțiile comunității.

Potrivit blog.avocatoo.ro, aceasta servește la aplicarea uniformă a dreptului UE atunci când jurisprudența nu este suficient de clară.

Procedura este reglementată de articolul 19 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Când se adresează cererea și de către cine?

Inițiativa aparține exclusiv instanțelor naționale a statelor membre UE. Cererea de decizie preliminară poate fi adresată Curții de îndată ce instanța națională constată necesitatea deciziei CJUE pentru soluționarea cauzei cu care a fost învestită, indiferent dacă părțile din litigiul principal și-au exprimat sau nu dorința de a sesiza Curtea.

Prin urmare, o cerere de trimitere preliminară poate porni:

(a) la sesizarea uneia dintre părți, care solicită instanței să trimită o asemenea cererea către CJUE;

(b) din oficiu, atunci când instanța consideră că sunt necesare lămuriri suplimentare și sunt îndeplinite și celelalte condiții ale cererii

Instanțele care fac cererea ar trebui, printre altele:

  • să aibă origine legală și să fie permanente;
  • să aibă competență obligatorie;
  • să aplice normele de drept;
  • să fie independente.

Care este forța juridică și care sunt efectele trimiterii preliminare?

Curtea nu aplică ea însăși în litigiu dreptul Uniunii Europene, rolul ei limitându-se la a ajuta instanța națională să rezolve litigiul. Instanței de trimitere îi revine sarcina de a formula concluzii pe baza deciziei Curții.

În schimb, deciziile preliminare sunt obligatorii atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru restul instanțelor naționale din Uniunea Europeana, adică instanțele trebuie să țină cont de interpretarea Curții în soluționarea litigiilor în care este aplicabilă norma respectivă.

Având în vedere acestea, instanța de trimitere are datoria de a înlătura aplicarea normei naționale considerată incompatibilă cu dreptul Uniunii, atunci când este cazul.

Deciziile interpretative ale CJUE fac corp comun cu norma interpretată și se aplică în toate situațiile în care se aplică dreptul european interpretat, adică și raporturilor juridice care s-au născut/modificat/stins anterior pronunțării deciziilor și care nu sunt încă definitive (adică fac obiectul unor litigii pendinte).

Interacțiunea cu procedura națională:

Depunerea unei cereri de decizie preliminară determină suspendarea procedurii naționale până la momentul în care Curtea se pronunță.

Instanțele naționale au datoria să avertizeze CJUE asupra incidentelor procedurale care pot conduce la stingerea procesului(desistare, soluționare amiabilă a litigiului), întrucât litigiul trebuie să fie pendinte pentru ca cererea să fie valabilă.

Dacă mai multe cauze pendinte depind de răspunsul dat de Curte în cadrul unui litigiu, se recomandă conexarea acelor cauze în cererea de decizie preliminară pentru a permite Curții să răspundă la întrebările adresate în pofida eventualei retrageri a uneia sau a mai multor cauze.