Cei mai buni studenți de la facultățile de drept din țară, care și-au etalat cunoștințele juridice, abilitățile oratorice și tehnica argumentării în cadrul celei de-a patra ediții a Concursului Național al Tinerilor Juriști au fost premiați. Festivitatea de premiere a avut loc la 22 martie, la Institutul Național al Justiției, când a avut loc și finala competiției.

În ultima etapă a concursului, trei echipe de drept civil și trei echipe de drept penal, având ca tutori audienții Institutului Național al Justiției - Fulga Grabovschi și Domnița Vîzdoagă, au simulat procese de judecată demonstrând cunoștințele și abilitățile necesare într-o instanță, precum și capacitățile de a formula gândurile în mod convingător și de a acționa conform normelor legale/deontologice.

În funcție de prestația personală și competențele etalate, membrii juriului, care și-au asumat rolul de judecători, au desemnat câștigătorii din cei 60 de studenți înscriși la concurs.

Astfel, la categoria drept civil, locul I l-a ocupat Maria Gogu, locul IIDana Gricenco, locul IIIEcaterina Maliuta.

La categoria drept penal, locul I l-a obținut Svetlana Brătescu, locul IIIon Gulei, locul IIIIulia Ghețivu.

Finaliștii vor avea oportunitatea de a face un stagiu de practică pe o perioadă de trei luni, cu posibilitatea ulterioară de angajare la companiile partenere ale concursului.

Membrii juriului au fost ministrul Justiției - Victoria Iftodi, președintele Curții Constituționale – Mihai Poalelungi, adjunctul Procurorului General - Mircea Roșioru, vicepreședintele Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ, Curtea Supremă de Justiție - Oleg Sternioală și președintele Uniunii Avocaților - Emanoil Ploșniță.

Concursul Național al Tinerilor Juriști s-a desfășurat în perioada 2-22 martie 2019. Ediția a IV-a a fost organizată în parteneriat de Compania de consultanță juridică ”Brodsky Uskov Looper Reed&Partners”, Institutul Național al Justiției, ELSA Republic of Moldova și The American Chamber of Commerce in Moldova.

La concurs s-au înscris 60 de studenți de la facultățile de drept din Republica Moldova, ciclul licență, ciclul masterat inclusiv studenții absolvenți ai anului 2018.