Guvernul cipriot a anunţat marţi că va pune capăt programului privind acordarea paşaportului în schimbul unor investiţii masive.

Decizia renunţării la ”paşaportul de aur” a fost luată din cauza breşelor de lungă durată ale acestei practici, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului cipriot, Kyriacos Koushos, referindu-se la abuzuri şi la exploatarea unor dispoziţii ale programului de investiţii.

Lansat în 2007, programul ”paşaportul de aur” a adus până acum 7 miliarde de euro în vistieria Ciprului din partea a circa 4.000 de străini, în special ruşi şi chinezi.

Un străin putea obţine cetăţenia Ciprului şi prin urmare cea a UE în schimbul unei investiţii în valoare de 2,5 milioane de euro, care de multe ori consta în achiziţionarea unei case pe insulă. Oraşul Limassol a devenit unul dintre principalele puncte de atracţie, fiind numit în prezent ”Limassolgrad”, o aluzie la numărul mare de ruşi.

Potrivit Guvernului cipriot, programul va înceta la 1 noiembrie, iar toate ”paşapoartele de aur” vor fi luate la puricat.

Comisia Europeană apreciază că această practică a dus la infiltrarea unor indivizi din crima organizată în teritoriul UE.

Anunţul cu privire la eliminarea ”paşaportului de aur” a fost făcut la câteva ore după ce Al Jazeera a difuzat un reportaj care arată lacunele sistemului. Protagonistul reportajului este un client fictiv certat cu legea şi care caută o portiţă de salvare datorită schemei cipriote. Este ajutat de o reţea întreagă, de la funcţionari de stat, la agenţi imobiliari, avocaţi şi chiar şi politicieni de rang înalt.

Poliţia a deschis o anchetă în legătură cu dezvăluirile din cadrul reportajului, iar preşedintele Parlamentului Demetris Syllouris s-a retras din funcţie până la sfârşitul investigaţiei.

Săptămâna trecută, Cipru a revocat şapte ”paşapoarte de aur”.

Sursa: adevarul.ro