Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a decis să instituie procedură de administrare specială provizorie la două companii de asigurări. Este vorba despre Klassika Asigurări SA și Galas SA. Autoritatea anunță că decizia a fost luată având în vedere neîntrunirea de către aceste entități a normelor aferente gradului de solvabilitate.

Menționăm că, la începutul lunii iulie, CNPF a decis să verifice activitatea Klassika Asigurări SA și a avizat acționariatul companiei despre suspendarea de jure a drepturilor de acționar, urmare a nerespectării Legii cu privire la asigurări.

Klassika Asigurări este o companie de asigurări și activează pe piața națională de asigurări în categoria asigurărilor generale. Aceasta a fost fondată în februarie 1996. Unic acționar al Companiei este SRL Avantage. Capitalul social al acesteia constituie 26,9 milioane de lei.

Potrivit datelor CNPF, Klassika Asigurări a avut, în 2018, vânzări în sumă totală de peste 142,2 miloane de lei, iar despăgubirile achitate au fost de circa 44,5 milioane de lei.

Cea de-a doua companie pusă sub procedura de administrare specială provizorie, Galas SA a fost constituită în anul 1999. Acțiunile acesteia sunt deținute de Victoria Guma, 53,016% și Promo TV SRL, 46,984%. Conform datelor statistice, anul trecut Galas SA a vâdut asigurări în sumă de peste 78,8 milioane de lei și a plătit despăgubiri în sumă de circa 13,9 milioane de lei.