Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a respins candidatura lui Alexandru Braila propus la funcția de director executiv al CA ”Moldova-Astrovaz”.  CNPF susține că a luat această decizie din cauza necorespunderii criteriilor stabilite prin actele normative ale autorității de supraveghere.

Totodată, CNPF a suspendat pentru un termen de trei luni licența CA ”Moldova-Astrovaz” SA și a decis depunerea în instanța de insolvabilitate a cererii introductive privind intentarea față de CA ”Moldova-Astrovaz” SA a procedurii de insolvabilitate.

De asemenea, autoritatea de supraveghere a dispus administrației entității ”suplinirea Contului de garantare RCA potrivit cerințelor prevăzute de actele normative, inclusiv cu suma mijloacelor bănești aprobată spre utilizare în baza Hotărârii CNPF nr. 23/4 din 27.05.2020; interzicerea încheierii unor noi contracte de asigurare (reasigurare) și a prelungirii contractelor în vigoare; onorarea obligațiilor asumate prin asigurarea protecției intereselor persoanelor asigurate prin contractele de asigurare (reasigurare) încheiate anterior suspendării licenței”.