Executorii judecătorești și-au ales noua componență a Comisiei de cenzori. În data de 6 septembrie, executorii s-au întrunit la cel de-al XIII-lea Congres ordinar, unde au ales noua componență a Comisiei. Din aceasta vor face parte următorii executori judecătorești: Nadejda Condrea (Cahul), Ilie Bairac (Ocnița) și Marcel Mușet (Sîngerei).

Totodată, în cadrul lucrărilor Congresului al XIII-lea a fost prezentat membrilor UNEJ sistemul electronic de evidență și gestionare a procedurilor de executare, fiind colectate sugestii și propuneri referitor la funcționalitățile acestuia.

Comisia de cenzori este unul dintre organelle UNEJ, alături de Congres, Consiliu, Președinte și Secretarul general.

Comisia este formată din trei membri, aleşi pe un termen de doi ani. Membrul comisiei de cenzori nu poate fi membru al unor alte organe colegiale ale UNEJ.

Rolul Comisiei este cel de verificare a activităţii economico-financiare a UNEJ. Controlul ordinar se efectuează o dată în an. În caz de necesitate, controlul poate fi efectuat la cererea a 1/5 din componenţa executorilor judecătoreşti sau la cererea preşedintelui UNEJ.