O fostă judecătoare, demisă din funcție pentru abateri disciplinare, a acționat în judecată Comisia de Licenţiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunii Avocaților, după ce nu a fost admisă în profesia de avocat în temeiul vechimii în muncă (cu scutirea de efectuarea stagiului profesional şi de examenul de calificare).

Comisia a respins cererea de admitere pentru faptul că judecătoare nu ar avea o reputaţie ireproşabilă pentru admiterea în profesia de avocat în temeiul prevederilor art. 10 a Legii cu privire la avocatură și a fost eliberată din funcția de judecător pe motiv de comitere a abaterii disciplinare, adică a fost concediată și nu a demisionat din funcție.

Judecătoarea fusese eliberată din funcția de judecător pentru aplicarea eronată a prevederilor art. 90 din Codul Penal, ea indicând că aceasta a fost o ”greșeală de rutină admisă și de alți magistrați”, care nu sunt eliberați din funcții.

Fosta magistrată s-a adresat foștilor colegi de breaslă invocând că hotărârea Comisiei de licențiere, prin care i s-a refuzat admiterea în profesia de avocat nu este motivată, iar cei 18,5 ani de experiență de judecător îi permiteau să pretindă la profesia de avocat.

Aceasta a cerut recunoaşterea ca neîntemeiat a refuzului de admitere în profesia de avocat, anularea hotărârilor Comisiei în partea respingerii cererii privind admiterea în profesia de avocat, ca fiind ilegale și obligarea Comisiei să o admită în profesia de avocat, cu eliberarea licenţei.

Foștii colegi de breaslă nu au fost de partea reclamaantei. Atât prima instanță, cât și Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție au respins acțiunea ca neîntemeiată, susținând argumentele Comisie de licențiere.

Judecătoarea a fost insistentă și a depus cereri de revizuire, invocând o hotărâre a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea cu privire la avocatură prin care s-a declarat neconstituțional textul „în partea ce ține de procedura de organizare a examenelor. Calificativul acordat nu poate fi contestat”. Judecătoarea a considerat că concluziile Curții Constituționale sunt relevante cazului ei, dar magistrații nu au fost de aceeași părere.

Magistrații CSJ au indicat că decizia Curții nu are tangență cu fondul pricinii și nu pot servi temei de revizuire a hotărârilor instanțelor inferioare, deoarece deținând anterior funcția de judecător, în conformitate cu art. 10 alin. (2) al Legii cu privire la avocatură, recurenta era scutită de efectuarea stagiului profesional și de examenul de calificare.

Potrivit CSJ, articolul invocat de revizuentă supus controlului constituţionalităţii, nu schimbă în esenţă soluţia instanţei de judecată şi prin urmare, nu constituie temei de revizuire. Instanța supremeă a menținut încheierea Curții de Apel

Decizia CSJ de respingere a cererii de revizuire este irevocabilă.