După ce anterior Consiliul Concurenței a anunțat că Rogob intenționează să preia controlul unic asupra companiei Consens Imobil, notificând autoritatea în acest sens, ieri instituția a anunțat că firma urmează să fie preluată de Twins Estate SRL.

Ulterior, anunțul despre intenția Rogob a fost șters de pe pagina Consiliului, care acum analizează notificarea depusă de Twins Estate SRL cu referire la preluarea Consens Imobil SRL.

Autoritatea de concurență anunță ca ambele companii sunt active pe piața închirierii și exploatării bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, însă potrivit bazei de date a întreprinderilor, Twins Estate SRL a fost fondată în luna martie 2019, având un singur fondator - FPC Rogob SRL.

La rândul său, Consens Imobil SRL a fost fondată în iulie 2018 și are aceeaşi adresă juridică cu SA Gemeni. Presa a scris anterior că un acționar al SA Gemeni, Kroniaco Management Limited din Cipru, a depus 47,87% din capitalul centrului comercial (circa 23,8 milioane lei) în capitalul întreprinderii.

Astfel, Consiliul Concurenței urmează să stabilească compatibilitatea concentrării economice (Twins Estate SRL - Consens Imobil) cu mediul concurenţial normal. În acest sens va fi analizată operaţiunea notificată, în conformitate cu Legea Concurenţei şi Regulamentul privind concentrările economice.

Cei care au obiecții sau anumite puncte de vedere privind executarea acțiunii de concentrare pot să le transmită prin fax, la numărul 022 273743, prin e-mail, la adresa office@competition.md sau prin poştă la următoarea adresă: Consiliul Concurenţei, MD-2001, Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 73/1.