Consiliul Concurenței semnalează îngrijorarea concurențială privind desemnarea directă a S.C. ”Energocom” S.A. drept furnizor central de energie electrică, pe o perioadă nedeterminată.

Potrivit unui aviz expediat Ministrului Economiei și Infrastructurii, S.C. ”Energocom” S.A., întreprindere cu capital social integral de stat, fiind investit cu dreptul exclusiv să intermedieze livrările angro de energie electrică, deține poziție dominantă pe piața procurării și revânzării angro a energiei electrice, în temeiul art. 10 alin. (5) din Legea concurenței nr. 183/2012.

În acest sens, S.C. ”Energocom” S.A. îi revine responsabilitatea specială de a acționa pe piață procurării (din amonte) angro și piața revânzării (din aval) angro a energiei electrice conform regulilor concurenței.

Respectiv, ținând cont că prin acordarea dreptului exclusiv nelimitat în timp se afectează capacitatea altor întreprinderi de a desfășura o astfel de activitate în Republica Moldova și se instituie o barieră în calea intrării pe piața procurării angro și piața revânzării angro a energiei electrice a noilor întreprinderi, Consiliul Concurenței semnalează îngrijorarea concurențială privind desemnarea directă a S.C. ”Energocom” S.A. drept furnizor central de energie electrică, pe o perioadă nedeterminată, și fără stabilirea unor indicatori de performanță, având în vedere că acest fapt este contrar obiectivului general urmărit de a deschide piețele către concurență și a limita drepturile exclusive instituite pentru întreprinderile cu capital de stat și privat.