Plenul Consiliului Superior al Magistraturii l-a desemnat pe judecătorul Adrian Cerbu, de la Judecătoria Criuleni, în calitate de membru al Consiliului Institutului Național al Justiției (INJ), pe un mandat de patru ani. Decizia a fost luată la ultima reuniune.

Adrian Cerbu a fost numit în funcția de magistrat în anul 2012, la Judecătoria Bălți, unde a activat până la sfârșitul anului 2017, când a fost transferat la Judecătoria Criuleni. Magistratul și-a făcut studiile de licență, masterat și doctorat la Universitatea de Stat din Moldova, instituția la care a activat și în calitate de lector pentru o perioada de circa zece ani.

În concursul pentru funcția de membru al Consiliului INJ, Adrian Cerbu a concurat cu alți trei magistrați. Este vorba despre Mihail Cojocaru și Ghenadie Eremciuc, de la Judecătoria Bălți și Maria Frunze, de la Judecătoria Chișinău.

Potrivit Legii cu privire la Institutul Național de Justiție, Consiliul este structura supremă de conducere al Institutului. Acesta este alcătuit din 13 membri. Mandatul membrilor Consiliului este de o durată de patru ani şi poate fi reînnoit doar o singură dată. Membrii Consiliului beneficiază, pentru fiecare şedinţă la care participă, de o indemnizaţie echivalentă cu a zecea parte din salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune drept unitate de referință.

Potrivit informației de pe pagina web a INJ, în present Consiliul este compus din:

  • Oxana Robu, judecător;
  • Viorica Mihaila, judecător;
  • Ghenadie Pavliuc, judecător;
  • Ghenadie Mîra, judecător;
  • Vitalie Stratan, judecător;
  • Diana Rotundu, procuror;
  • Eduard Bulat, procuror;
  • Ruslan Popov, procuror;
  • Igor Popa, procuror.