Consiliul Uniunii Avocaților urmează să decidă data convocării Congresului ordinar al avocaților și să aprobe ordinea de zi a acestuia. Decizia ar urma să fie luată la următoarea ședință a Consiliului.

De asemenea, Consiliul urmează să examineze o sesizare a Ministerului Justiției privind incompatibilitatea activității de avocat cu funcția de secretar al Consiliului de mediere. Tot la următoarea ședință, Consiliul va examina un subiect privind sesizarea directorului Centrului de Instruire a Avocaților (CIA), Viorica Grecu.

Printre alte subiecte fixate pe ordinea de zi se numără consemnarea suspendării și încetării activității de avocat în Lista avocaților care au dreptul de a exercita profesia de avocat și înregistrarea contractelor privind efectuarea stagiului profesional.