Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre privind excepția de neconstituționalitate a articolului 265 alin. (2) din Codul de procedură penală. Acest articol stabilește că refuzul organului de urmărire penală de a primi plângerea sau denunțul poate fi atacat imediat în fața judecătorului de instrucție, dar nu mai târziu de cinci zile de la momentul refuzului.

Autorul excepției de neconstituționalitate a pretins că prevederile contestate sunt imprevizibile și că limitează în mod nejustificat dreptul de acces la un tribunal.

Curtea a reținut că contestarea refuzului organului de urmărire penală de a primi o plângere sau un denunț privind comiterea unei infracțiuni este reglementată în mod divergent de două prevederi ale aceluiași act normativ. Astfel, persoana nu ar putea stabili, fără echivoc, în baza cărei norme – articolul 265 alin. (2) sau articolul 313 alin. (2) pct. 1) lit. a) din Codul de procedură penală – ar trebui să conteste refuzul în discuție. Această incoerență normativă creează insecuritate juridică pentru destinatarii legii. Atât justițiabilii, cât și subiectele care posedă competența aplicării Codului de procedură penală se află în dificultate, fiind puși în situația de a alege între mai multe variante posibile.

Curtea a subliniat că dreptul de acces la un tribunal nu include doar dreptul de a iniția o acțiune în justiție, ci și dreptul la soluționarea cauzei de către un tribunal competent să se pronunțe asupra tuturor aspectelor de fapt și de drept. Totuși, aplicarea articolului 265 alin. (2) din Codul de procedură penală, poate conduce la restrângerea de o manieră nejustificată a dreptului de acces la un tribunal și la instituirea unui tratament discriminatoriu. În particular, persoanele care recepționează în timp util, prin intermediul serviciilor poștale, refuzul organului de urmărire penală de primire a plângerii sau a denunțului privind comiterea sau pregătirea comiterii unei pretinse infracțiuni îl pot contesta, pentru că își pot realiza în mod efectiv acest drept în cele cinci zile de la emiterea actului constatator. Spre deosebire de această categorie de persoane, persoanele care primesc refuzul în discuție prin intermediul serviciilor poștale cu întârziere (eventual, chiar din cauza organului de urmărire penală care a expediat refuzul după expirarea celor cinci zile de la data emiterii acestuia rezervate contestării), astfel încât să nu-și poată realiza în mod efectiv dreptul de a-l contesta în termen, sunt tratate în mod diferit din motive neimputabile lor. Acest tratament diferențiat nu este unul justificat în mod obiectiv și rezonabil.

Mai mult, Curtea a notat că dreptul de a formula o contestație nu poate fi exercitat în mod efectiv decât de la data la care persoanei i se aduce la cunoștință actul contestat. În caz contrar, el riscă să devină unul teoretic și iluzoriu. De vreme ce statul garantează un drept, acesta trebuie să creeze premisele realizării acestuia.

Pornind de la cele menționate, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate. Ea a declarat neconstituțional alineatul (2) al articolului 265 din Codul de procedură penală.