Minorii ar putea să aibă dreptul de a solicita asistență juridică din partea statului, chiar și atunci când părinții sau tutorele/curatorul acestuia nu sunt de acord cu aceasta. Completările la Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat se regăsesc într-un proiect propus pentru consultări publice.

Astfel, autoritățile propun ca norma legală să fie completată cu norma că: ”la solicitarea copilului sau a autorității tutelare, copilul beneficiază de dreptul la asistență juridică calificată fără acordul părinților sau tutorelului/curatorului”. Acest drept va fi acordat indiferent de nivelul veniturilor înregistrate.

Menționăm că, potrivit normelor legale, asistenţa juridică calificată se definește ca acordarea serviciilor juridice de consultanţă, reprezentare şi/sau apărare în organele de urmărire penală, în instanţele judecătoreşti pe cauze penale, contravenţionale, civile sau de contencios administrativ, sau în faţa autorităţilor administraţiei publice;

Autorii proiectului menționează că modificările legislative propuse vor influența pozitiv bunăstarea copiilor aflați în situație de risc sau separați de părinți, dar și vor asigura reprezentarea legală a acestora în orice moment.