Autor: Av. dr. Andrei Săvescu, Managing Partner SĂVESCU & ASOCIAȚII, juridice.ro

Corupția nu este dorită de nimeni. Cred că nici corupții nu își doresc să fie corupți, își doresc doar să rezolve niște probleme. Nu o să fie niciodată îngenuncheată lupta împotriva corupției, dimpotrivă, o să existe mereu, pentru că mereu o să existe corupție, indiferent cât de vitează ar fi lupta împotriva corupției. Nu cred că este o fatalitate, cred că este înscrisă în genele omenești. Omenești, nu românești.

Corupția este expresia unei tendințe firești a oamenilor de a interacționa cu cei pe care îi cunosc. Oamenii sunt animale de grup și încearcă să se poziționeze cât mai bine în grupul din care fac parte, încearcă să relaționeze cu apropiații lor, încearcă să obțină avantaje în urma interacțiunilor. Asta este firesc și se întâmplă mereu. Problema corupției este ontologică. Interacțiunea dintre oameni se bazează pe afecțiune și interese, asta nu este o problemă și nu devine corupție decât atunci când se încalcă niște reguli care încearcă să transforme un conglomerat de haite de oameni într-o societate civilizată, în care cooperarea să fie mai extinsă decât cea de nivel de trib și de proximitate. Pentru realizarea acestui deziderat este nevoie de altfel de reguli, de exemplu, să nu dai contracte și avantaje rudelor. Ceea ce în mod normal faci, bineînțeles, mai degrabă dai unei rude un avantaj decât unui străin. Ei bine, regula socială impune să nu faci așa, să nu dai avantajul unei rude, această regulă fiind însă în contra tendinței firești a oamenilor.

Prin urmare, principala problemă în societatea noastră, iar asta se poate atenua cu educație, este faptul că oamenii nu sunt obișnuiți să respecte regulile, adică nu sunt obișnuiți să respecte regulile în general, și legile în special. Ne deranjează regulile și cădem ușor în ispita corupției, infracțiunilor de corupție și asimilate, tocmai pentru că ele nu sunt firești. Adică cum, să nu îi dau fratelui meu? Am angajat-o pe fiică-mea la, să zicem, Cabinetul Parlamentar. E fiică-mea, am încredere în ea. Relația cu cel cu care lucrezi trebuie să fie de încredere. Dar legea zice că nu trebuie să procedezi așa. Regula (legea) este foarte clară, dar oamenii nu asimilează prea bine astfel de reguli. Oamenilor nu le place să acționeze după reguli, ci să acționeze așa cum simt. Cred că asta este, de fapt, principala problemă: a lucra după reguli.

Ca și cum nu ar fi suficient că reglementările anticorupție sunt eminamente contraintuitive, legile în acest domeniu nu numai că sunt stufoase și numeroase, dar adesea au niște contradicții, care uneori le fac efectiv greu de înțeles. În mod repetat Curtea Constituțională a apreciat că norma penală este lipsită de previzibilitate, adică nu poate fi înțeleasă cum trebuie. Lucrurile cred că ar trebui să fie foarte clare la nivel de reglementare.

Efectul cel mai bun în ce privește combaterea corupției ar fi la nivel de educație, încercând să-i determini pe oameni să înțeleagă că în acest domeniu sunt niște reguli anume, altfel făcute. Și așa nu prea agreează regulile, dar când regulile sunt neclare, adică atunci când și regulile au o problemă, lucrurile au tendința să scape de sub control.

Oamenii ies în stradă pentru dreptate sau pentru a critica nedreptatea. Dreptatea este un simțământ, care produce rezonanță în rândul publicului larg, însă funcționarea societății trebuie să se bazeze pe reguli. Regulile trebuie să fie respectate atât de către destinatarii lor, corupții, care stârnesc iritare prin ceea ce fac, iar simțul dreptății se manifestă, publicul este nemulțumit vrea să îi trântească și să-i bage în pușcărie, după cum regulile trebuie respectate și la nivelul organelor statului. Problema neclarității regulilor sau nerespectării regulilor există și la nivelul procedurilor judiciare care trebuie respectate pentru ca acești corupți să fie trimiși în penitenciare, respectarea regulilor este extrem de importantă chiar și în acest caz. Publicul înțelege dreptatea și nedreptatea, dar înțelege mai puțin necesitatea respectării acestor reguli tehnice și respectarea demnității umane.

Pe scurt, drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Pe larg, lucrurile trebuie făcute după reguli, adică după legi. Cred că mult prea frecvent, în încercarea de a face lucruri bune, cum este lupta împotriva corupției, se încalcă regulile, se încalcă legile. Dacă nu există legi, sau dacă nu este suficient de solidă armătura regulilor, atunci pătura socială pe care o țesem va fi slabă, pipernicită și o să bată vântul prin ea. Cred că este foarte importantă respectarea legilor, avem nevoie de un fel de religie a legii. A respecta legile ar trebui să fie un fel religie, iar juriștii ar trebui să fie clericii legilor, nu ai dreptății.