Noile reguli de indexare a pensiilor magistraților ar putea să aibă un impact negativ asupra întregului sistem. Părerea este expusă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, care a contestat modificarea legislativă la Curtea Constituțională.

Până acum, ”pensia judecătorului se recalcula ținându-se cont de mărimea salariului lunar al judecătorului în exercițiu”. Această prevedere a fost exclusă, iar din 1 ianuarie pensia magistraților se indexează conform regulilor generale, aplicându-se prevederile art. 13 din Legea privind sistemul public de pensii.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii își exprimă îngrijorarea în legătura cu impactul pe care îl pot avea prevederile făcute. Conform noilor reguli, garanțiile sociale ale magistraților au fost diminuate semnificativ. Prin urmare, CSM spune că normele urmează să fie declarate neconstituționale.

Criticile CSM se referă la:

  • caracterul ”incoerent și lipsit de previzibilitate” al procesului legislativ;
  • discrepanța dintre intenția legiuitorului și realitatea reglementării;
  • nerespectarea jurisprudenței Curții Constituționale;
  • încălcarea principiului independenței judecătorilor și afectarea statutului constituțional al judecătorilor;
  • ignorarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului a recomandărilor Consiliului Europei, Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni.

CSM solicită Curții Constituționale să examineze noile reguli în conformitate cu art. 1, 6, 22, 54 și 116 din Constituție, jurisprudența Curții Constituționale și art. 1 Protocolul nr. 1 CEDO. Sesizarea completă poate fi accesată aici.