Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) l-a desemnat pe magistratul Anatolie Minciuna în funcția de președinte interimar al Curții de Apel Chișinău.

Anatolie Minciuna și-a început cariera de judecător în anul 1991. Acesta activează în cadrul Curții de Apel Chișinău din anul 2008.

Un an în urmă Plenul CSM a propus Parlamentului numirea judecătorului Anatolie Minciuna în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție.

Curtea de Apel Chișinău a rămas fără președinte după ce la sfârșitul lunii mai președintele Maia Sandu a anunțat că a anulat decretul fostului președinte prin care Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Clima a fost numit în funcția de președinte în septembrie 2020, pentru un mandat de patru ani.