Plenul Consiliul Superior al Magistraturii urmează să stabilească, săptămâna viitoare, procedurile și criteriile de selectare a candidaților la funcția de judecător la Curtea Constituțională. Subiectul a fost inclus pe agenda reuniunii din 13 aprilie.

În context, menționăm că ministrul Justiției în exercițiu a înaintat, recent, un demers către Consiliul Superior al Magistraturii prin care a solicitat grăbirea procedurii de selectare a noului judecător la Curtea Constituțională. Ministrul spune că se atestă o tergiversare nejustificată a procesului. La fel, în demers se spune că se atestă o expunere politică excesivă a Curții Constituționale din cauza conflictelor instituționale dintre președintele țării și Parlament. În context, ministrul Justiției solicită ca noul judecător să fie numit în funcție în cadrul ședinței din 13 aprilie sau în data de 14 aprilie să fie organizată o ședință specială în acest sens.

Amintim că în concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru suplinirea unei funcții vacante de judecător la Curtea Constituțională s-au înscris 16 candidați. Printre aceștia sunt patru avocați, este vorba despre Mihai Corj, Ion Păduraru, Angela Istrate și Procopie Zaharia. La fel, pentru funcția de magistrat la Curtea Constituțională concurează doi magistrați de la Judecătoria Chișinău: președintele instanței Radu Țurcanu și judecătorul Gheorghe Balan.

La funcția scoasă în concurs mai aspiră:

  • Ion Crețu, lector universitar, Facultatea de drept, USM, membru CSM;
  • Alexandru Arseni, conferențiar universitar, USM;
  • Teodor Cârnaț, profesor universitar, Facultatea de drept, USM;
  • Andrei Negru, profesor, Facultatea de drept, USM;
  • Lilia Mărgineanu, decan, Facultatea de drept, ULIM;
  • Oleg Potîrniche, specialist coordonator, Agenția Servicii Publice
  • Maria Strulea, șef Direcția cercetare și analiză, Curtea Constituțională;
  • Vasile Sturza;
  • Victoria Iftodi, notar;
  • Vasile Bolea, deputat, președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități.

Curtea Constituţională are șase judecători, numiţi pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistratului.