Ingerința legislativă într-o procedură pendinte prin intermediul unei legi noi aplicate în mod retroactiv de către un tribunal, fără motive suficiente este încălcare. Hotărârea a fost pronunțată de CtEDO în cauza Dimopulos v. Turcia.

În fapt – În 2003, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune (considerată de Codul civil al Turciei ca posesia continuă timp de douăzeci de ani), reclamanta a intentat o acțiune civilă, solicitând să fie recunoscută în calitate de proprietar al terenului care era înregistrat la acea dată ca proprietate a Trezoreriei de Stat.

În iulie 2004 a intrat în vigoare o modificare a Legii privind protecția patrimoniului cultural și natural. În baza acestei Legi, excepțiile de la regula uzucapiunii, care erau anterior mai limitate, erau extinse acum la toate siturile naturale (inclusiv la terenul ocupat de către reclamantă).

În octombrie 2004, tribunalul care a examinat cazul a respins acțiunea reclamantei în totalitate, pentru că modificarea legislativă constituia o normă de ”ordine publică” și, prin urmare, era aplicabilă în cazuri pendinte care nu fuseseră soluționate încă în mod definitiv. În consecință, problema respectării anterioare a condițiilor de dobândire prin uzucapiune nu a fost examinată.

În 2007, modificarea legislativă menționată mai sus a fost abrogată.

În drept – Articolul 6 § 1: Până la intrarea în vigoare a modificării legislative în discuție, dreptul național îi permitea în mod clar reclamantei să dobândească proprietatea, dacă erau respectate condițiile pentru dobândire prin uzucapiune. Aplicarea retroactivă a noii Legi a avut ca efect privarea reclamantei de orice perspectivă de succes în acțiunea sa de dobândire a terenului.

Bineînțeles, nu era nimic care să sugereze că modificarea legislativă era dedicată acestui litigiu. Totuși, o simplă trimitere la ordinea publică în hotărârea tribunalului nu a constituit un motiv suficient pentru aplicarea retroactivă a Legii. De asemenea, Guvernul nu s-a preocupat să-i explice Curții motivele aplicării retroactive a modificării legislative în contextul procedurilor judiciare în care Trezoreria era parte.

Curtea era pregătită să accepte că aplicarea retroactivă a Legii era concepută să protejeze mediului. Totuși, pentru ca o asemenea aplicare să fie considerată compatibilă cu Convenția, hotărârile judecătorești trebuiau să prezinte motive suficiente pentru aceasta. Măsurile retroactive de acest fel au afectat nu doar dreptul la un proces echitabil, ci și, mai general, principiul preeminenței dreptului, care era inerent tuturor articolelor din Convenție.

Mai mult, la mai puțin de trei ani după modificarea din 2004, Legea în discuție a fost amendată din nou, iar terenul din categoria de care aparținea proprietatea în litigiu putea să fie dobândit acum prin uzucapiune, așa cum era cazul atunci când reclamanta a intentat acțiunea. Prin urmare, în lipsa oricăror informații cu privire la întinderea aplicării retroactive a modificării legislative, era dificil să se conchidă că a existat o corelație practică între aplicarea retroactivă a legislației în discuție, care a rămas în vigoare timp de mai puțin de trei ani, și protecția mediului în general.

În concluzie, din dosarul cauzei nu se putea deduce că intervenția legislativă a fost justificată de motive imperative de interes general.

În unanimitate Curtea a considerat că a avut loc o încălcare și a acordat 6.000 de euro drept prejudiciu moral; capătul de cerere privind daunele materiale – respins.

Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova.