Circa 130 de subiecte enunțate de comunitatea de afaceri în cadrul unor întrevederi oficiale au ajuns în vizorul ministerelor și altor instituții ale administrație publice centrale.

Printre problemele enunțate se numără reformarea sistemului de finanțare a activităților economice. Astfel, businessul propune crearea unei bănci de dezvoltare și investiții export-import de stat; crearea unei companii de asigurări de stat și a unei companii de stat care să sprijine parteneriate ale întreprinderilor inovatoare.

Un alt subiect ține de necesitatea semnării Acordurilor de Comerț Liber cu țări precum China, India sau Egipt. Potrivit comunității de afaceri, există un număr și mai mare de state care sunt foarte interesate de produsele agricole din Moldova, dar din lipsa unor acorduri bilaterale, businessului din țară îi este greu să construiască relații comerciale cu aceste state.

Crearea instituției Ombudsman al businessului este încă un subiect abordat de comunitatea de afaceri. Această structură trebuie să fie responsabilă  de monitorizarea și implicarea în cazurile de abuzuri din  partea  organelor  de  drept asupra businessului, să analizeze  cauzele  ineficienței  sistemului  judiciar, cu elaborarea ulterioară a recomandărilor pentru reforme în domeniile respective.

Alte subiecte țin de necesitatea reformării justiției, exodul cadrelor calificate din țară, dezvoltarea lentă a infrastructurii drumurilor și necesitatea dezvoltării unor concepte noi privind sustenabilitatea sectorului agricol din țară.

Problemele au fost enunțate în cadrul ultimilor trei întrevederi ale șefului Executivului cu businessul – evenimentul organizat de Camera de Comerț și Industrie în colaborare cu Agenția de Investiții ”Dialog Pro-Business” din 17 decembrie 2019, ședința plenară a Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru din 4 decembrie 2019 și ședința de lucru a Prim-ministrului cu membrii Asociației Businessului European și ai Camerei Americane de Comerț din Moldova din 18 decembrie 2019.

Toate propunerile comunității de afaceri în cadrul celor trei evenimente au fost sistematizate, iar lista problemelor și propunerilor a fost expediată tuturor instituțiilor administrației publice centrale de stat responsabile pentru identificarea soluțiilor, cu raportarea lunară despre progres.

În acest sens urmează a fi create grupuri de lucru specializate în cadrul cărora urmează să fie discutate cele 130 de probleme invocate de reprezentanții comunității de afaceri.

Soluționarea problemelor raportate de comunitatea de afaceri va fi monitorizată de Secretariatul Consiliului Economic.