Cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2019, ar putea fi stabilit în mărime de 6.975 lei. Un proiect în acest sens a fost expertizat, recent, de Centrul Național Anticorupție. Documentul urmează să fie examinat de către Guvern.

Experții au spus că documentul nu conține factori de risc care pot să genereze apariția riscurilor de corupție. Totuși, aceștia au remarcat că autoritățile nu au respectat prevederile legale privind transparența în procesul decisional pentru că proiectul nu a fost pentru consultări publice. Prin urmare, a fost  îngrădind dreptul legal al părţilor interesate de a participa în cadrul procesului decizional de promovare a documentului, se menționează în raportul Centrului Național Anticorupție.

Menționăm că, cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat în anul 2018 a fost de 6.150 de lei. În anul 2017, acest indicator a fost stabilit la nivelul de 5.300 de lei, iar ulterior majorat cu 300 de lei.

Cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat se utilizează petru calcularea:

  • contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii de către angajator pentru asigurarea socială a angajaților săi, care întrunesc condițiile stipulate în art. 24 alin.(21) din Legea nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal;
  • plafonului bazei de calcul a indemnizațiilor de asigurări sociale;
  • contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii din ajutorul material acordat din mijloacele sindicatelor și patronatelor din sumele ce depășesc salariul mediu lunar pe economie prognozat.

Anterior, prognoza pentru cuantumul salariului mediul pe economie se utiliza și pentru calcularea lefei unor categorii de funcționari publici. Această normă a fost, însă, eliminată prin Sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.