Transportul rutier de persoane este unul dintre cele mai afectate sectoare ale economiei naționale, spune Ministerul Economiei și Infrastructurii. Conform datelor, în luna martie 2020, din numărul total de 6.865 de curse planificate, doar 88% au fost realizate. Ulterior, numărul acestora a scăzut la 10%.

După redeschiderea gărilor auto, au fost restabilite circa 60 la sută din curse. Totodată, se atestă o scădere a numărului de călători. Dacă până la instituirea stării de urgență acesta era de 40%, în prezent, numărul acestira a ajuns până la 20%. 

Potrivit autorităților, în prezent, transportul de persoane este efectuat doar în limita locurilor disponibile pe scaune, cu purtarea obligatorie a măștilor de protecție de fiecare pasager, iar unitățile de transport sunt dezinfectate zilnic. Conform datelor prezentate de Agenția Națională Transport Auto, doar 70% din călători respectă recomandările Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică de purtare corectă a măștilor în transportul public.

Până în prezent, ANTA a întocmit 64 de procese verbale în privința transportării ilicite a persoanelor și a aplicat amenzi în sumă de 157.000 mii lei, iar în cazul a 50 de procese verbale au fost ridicate plăcuțele de înmatriculare și sistată activitatea unităților de transport pentru o perioadă de șase luni.

Totodată, pe durata stării de urgență, autoritățile au decis să amâne pentru două luni termenele de clasificare pe categorii de confort a autobuzelor, precum și au prelungit cu două luni certificatele de competență profesională a managerilor și conducătorilor auto. Astfel, până în data de 1 iunie, au fost supuse clasificării 2.008 de autocare, adică 95 la sută din numărul stabilit în primul grafic de control.